Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:55 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mâna întinsă nu primeşte ajutor, primeşte bani pentru traficanţi!

ro

24 Aug, 2015 15:58 1429 Marime text
„Mâna întinsă nu primeşte ajutor, primeşte bani pentru traficanţi!” este mesajul antitrafic transmis turiştilor prezenţii pe litoralul românesc, prin teatru
 
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române – Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminaltăţii (IGPR-ICPC),  AIDrom, Asociaţia Telefonul Copilului, Asociaţia Zâmbetul Îngerilor (AZI) şi ADPARE, implementează la nivel naţional campania de prevenire a traficului de persoane „Cere ajutor, nu cerşi!”. Campania este parte integrantă a proiectului “Modele de bune practice privind asistenţa acordată victimelor traficului de persoane “ finanţat de către Regatul Norvegiei prin mecanismul financiar norvegian 2009-2014, în cadrul programului RO 20 ”Violenţa domestică şi violenţa bazată pe deosebirea de sex”.
 
Obiectivele prezentei campanii de prevenire a traficului de persoane sunt creşterea gradului de conştientizare cu privire la traficul de persoane în cadrul comunităţilor vulnerabile (inclusiv comunităţile de romi), identificarea principalelor cauze ale vulnerabilităţii la trafic şi găsirea unor posibile soluţii pentru prevenirea traficului de persoane, în special a exploatării prin cerşetorie a minorilor.
 
 Grupul ţintă principal al campaniei de prevenire este reprezentat de: minori cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, aflaţi în situaţii de risc; reprezentanţi adulţi ai comunităţilor vulnerabile (părinţi, lideri informali); reprezentanţii instituţiilor locale implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane dar şi publicul larg.
 
            În cadrul acestei campanii, în data de 21.08.2015, trupa „UNTEATRU” a pus în scena, pe plaja OHA BEACH (zona Mamaia Nord),  piesa de teatru „Alex, fost Gogo!” prin care şi-au propus să aducă în atenţia publicului larg faţa reală a traficului de persoane în scopul cerşetoriei, urmărindu-se în acest fel informarea şi sensibilizarea oamenilor cu privire la acest fenomen.
 
Evenimentul organizat de echipa ANITP împreună cu partenerii din cadrul IGPR-ICPC şi asociaţia AZI  a fost susţinut şi de către voluntarii din cadrul organizaţiei neguvernamentale Together Everyone Achieves More (TEAM).
 
„Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane este Coordonator Naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane având rolul de a desfăşura activităţi de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii