Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:17 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Galați Comunicat activități Covid-19

ro

15 Nov, 2021 14:10 754 Marime text
Nr. 894104 din 15 noiembrie 2021
 
 
 
 
VERIFICĂRI ȘI CONTROALE PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA EFECTELOR PANDEMIEI DE COVID-19
 
 
          În perioada 12 – 14 noiembrie 2021, polițiștii gălățeni au intensificat acțiunile de prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19.
 
Astfel, au fost organizate acțiuni în teren, în special, în locuri aglomerate, la agenți economici și în mijloacele de transport în comun.
 
În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, 5 019 persoane și 314 societăți comerciale.
 
Totodată, polițiștii au controlat peste 2 530 de locații, (dintre care 254 restaurante, terase, cluburi), precum și 317 mijloace de transport persoane.
 
Au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale, în valoare de 11 250 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.
 
De asemenea, ca urmare a controalelor efectuate, polițiștii au constatat comiterea unei infracțiuni, întocmind, în acest sens, dosar penal.
 
Astfel, la data de 13 noiembrie, polițiștii au depistat, în incinta unei săli de jocuri de noroc, situată în municipiul Galați, pe strada 1 Decembrie 1918, un bărbat, de 35 de ani, care a prezentat la control, un certificat verde fals. În urma celor constatate s-a întocmit dosar penal pentru uz de fals.
Cu ocazia aceluiași control, s-a stabilit că în sala de jocuri se aflau încă trei persoane care nu dețineau certificat verde, acestă constatare urmând a fi comunicată I.T.M. Galați, pentru luarea măsurilor legale, conform Legii nr. 55/2020.
 
Acțiuni de acest fel vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei.
 
Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii