Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:26 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 23.11.2021

ro

24 Nov, 2021 11:13 522 Marime text

                                                                                                       Nr. 437 din 24 noiembrie 2021

 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
DrugTest pozitiv în cazul unui conducător auto depistat de polițiștii Biroului Rutier, la volanul unui autoturism
 
La data de 23 noiembrie a.c., în cadrul activităților preventive desfășurate, polițiștii Biroului Rutier au depistat și oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în Marea Britanie.
 
Autoturismul a fost oprit în Bistrița, la intersecția străzilor Libertății și Petru Maior, iar la volan a fost identificat un bărbat de 31 de ani, din Suplai, comuna Zagra. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. La testarea cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv în cazul substanței Methamphetamină.
 
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.
 
                Sancționat contravențional pentru nerespectarea măsurilor privind carantina la domiciliu
 
La data de 23 noiembrie a.c., în urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au constatat faptul că un bărbat de 37 de ani, din Dobric, nu respectă restricțiile impuse.
 
Bărbatul a părăsit adresa stabilită pentru carantină și a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020 pentru nerespectarea măsurilor privind carantinarea persoanelor, cuantumul sancțiunii fiind de 1.000 lei.
 
 
                UPDATE:” Două cazuri de furt soluționate de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș. Prejudiciul a fost recuperat”
 
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean a dispus plasarea sub control judiciar, pentru pe o perioadă de 60 zile, a tânărului din Ciceu Giurgești, bănuit de comiterea unui furt și a unei tentative la infracțiunea de furt calificat.
 
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, în vederea documentării întregii activități infracționale.
 
Dosar penal pentru infracțiuni la regimul rutier, constatate în flagrant, de polițiștii rutieri din Năsăud
În după-masa de ieri, 23 noiembrie, pe strada Piața Nouă din localitatea Năsăud, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din Tărpiu.
 
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că nu deține permis de conducere valabil. Totodată, autoturismul pe care-l conducea figura ca fiind radiat din circulație, iar plăcuțele aplicate aparțineau unui alt autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud, Compartimentul Poliție Rutieră, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
         

 
Dosar penal pentru conducere fără permis întocmit de polițiștii din Sângeorz-Băi
În după-masa de ieri, 23 noiembrie, pe Drumul Național 17D, pe raza localității Șanț, polițiștii au depistat și oprit pentru control o autoutilitară care transporta 1,5 mc de material lemnos și care era condusă de un bărbat de 36 de ani, din localitatea Șanț. În urma verificărilor, s-a constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
 
De asemenea, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost sancționat contravențional pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
 
Materialul lemnos era transportat fără documente legale de proveniență, motiv pentru care a fost ridicat în vederea confiscării.
 
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar  cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii