Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:12 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 16.07.2021

ro

16 Jul, 2021 13:46 736 Marime text
                                                                                                                     Nr. 288 din 16 iulie 2021 
BULETIN DE PRESĂ
 
         Tânăr condamnat la închisoare, pentru conducere fără permis
 
La data de 15 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de către Judecătoria Năsăud, împotriva unui tânăr de 24 de ani, din Rodna.
 
Cel în cauză este condamnat la un an și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și a fost încarcerat de polițiști în penitenciar.
 
        Oprit de polițiștii Biroului Rutier, înainte să producă un accident
 
 
În această dimineață, în jurul orei 02.00, polițiștii Biroului Rutier au depistat și oprit în trafic un autoturism care circula haotic, pe o stradă din Bistrița. Conducătorul auto, un bistrițean de 33 de ani, consumase alcool - valoare indicată în urma testării cu aparatul etilotest a fost de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru conducere cu alcoolemie.
 
          Pozitiv la testarea cu aparatele DRUG TEST și etilotest, riscă închisoarea
 
În această dimineață, în jurul orei 04.00, în urma acțiunilor preventive desfășurate, polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
Vizat este un bărbat de 32 de ani, din Bistrița, conducător al unui autoturism înmatriculat în județul Cluj și care a fost oprit pentru control, pe o stradă din Bistrița. Rezultatul testării cu aparatul DRUG TEST a fost pozitiv în cazul substanței amphetamină, iar aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier, în cadrul unui dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii