Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:52 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bacău Buletin de presă - Vacanţă în siguranţă

ro

15 Jul, 2021 16:32 676 Marime text
                 Nr. 505986 din 15 iulie 2021                         


                                                                      
 
”M.A.I. aproape de cetăţeni! Vacanţă în siguranţă”
 
 
”M.A.I. aproape de cetăţeni! este deviza cu care poliţiştii şi jandarmii băcăuani desfăşoară activităţi preventive pentru o Vacanţă în siguranţă!
 
            Odată cu relaxarea restricțiilor impuse de contextul pandemic se înregistrează și o diversificare a activităților minorilor pe perioada vacanței de vară, copiii participând la tabere școlare sau la alte acțiuni cu caracter recreativ.
            Și acțiunile preventive ale polițiștilor şi jandarmilor se îndreaptă către acest grup țintă, fiind organizate activități de informare și responsabilizare a tinerilor și părinților în scopul prevenirii unor situații victimale sau de risc pentru copii. Împreună cu asociaţii nonguvernamentale şi unităţi de plasament, poliţiştii şi jandarmii vor participa la tabere şi şcoli de vară cu tematică preventivă, beneficiari urmând a fi peste 500 de copii din mediul rural şi urban.
          În data de 15 iulie a.c. poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, împreună cu jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bacău şi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău au fost implicaţi alături de voluntarii Fundaţiei de Sprijin Comunitar în activitățile Şcolii de Vară din localitatea Stănişeşti, unde au fost prezenți peste 100 de copii şi adolescenţi. În cadrul discuțiilor purtate, reprezentanţii instituţiilor au subliniat importanța educației în formarea tinerilor și dezvoltarea personală a acestora, atrăgând atenția asupra modalităților de petrecere a timpului liber, astfel încât tinerii să fie implicați în activități pozitive, de comunicare și interacțiune personală, să fie atenți la informațiile postate și distribuite pe conturile de socializare și să nu furnizeze informaţii despre bunurile sau sumele de bani deţinute în locuinţă.
De asemenea, copii au avut parte şi de surprize din partea jandarmilor, o tiroliană şi demonstraţie din partea colegilor patrupezi, care le-au adus bucurie şi dorinţa de a îmbrăca, atunci când vor fi mari, uniforma militară.
Pe perioada vacanței de vară, polițiștii IPJ Bacău vor continua și intensifica acțiunile de prevenire, organizând activități informativ-educative, în taberele, centrele de plasament și cele de tineret și sport de pe raza județului.
 
Pentru o vacanță liniștită, fără evenimente, care să vă afecteze sănătatea, viața sau bunurile, polițiștii băcăuani recomandă:
 
Sfaturi pentru copii:
 
Dacă ieşiţi la joacă:
 
• Înainte de a pleca undeva cereţi voie părinţilor sau bunicilor, spunându-le unde mergeţi, cu cine, cum ajungeţi acolo şi când vă întoarceţi;
• Nu afişaţi la vedere cheia de la intrare în locuinţă, bani, bijuterii sau telefonul mobil;
• Încercaţi să fiţi mereu cu copii de vârsta voastră şi evitaţi să vă jucaţi sau să mergeţi undeva singuri;
• Nu vă îndepărtaţi de locurile pe care le cunoașteţi, s-ar putea să nu mai știţi să vă întoarceţi;
• Strada este periculoasă! Nu vă jucați pe stradă! Respectați regulile de circulație!
• Nu mergeţi singuri să cumpăraţi ceva, mai ales după lăsarea întunericului;
• Nu intraţi în scara blocului sau în lift cu persoane pe care nu le cunoaşteţi;
• Nu discutaţi cu persoane străine despre voi, cum vă cheamă, unde locuiţi;
• Nu plecaţi niciodată cu persoane străine, chiar dacă vă promit că vă vor da bani sau un cadou;
• Nu vă apropiaţi şi nu urcaţi în autoturismele unor persoane necunoscute;
• Dacă un copil mai mare sau adult se poartă urât cu voi, vă vorbeşte urât sau vă ameninţă cereţi imediat ajutor de la cei din jur, chiar dacă nu îi cunoaşteți;
• Aveţi curaj să spuneţi NU necunoscuţilor. Trebuie să ştiţi că pentru a scăpa de un pericol care vă ameninţă puteţi ţipa sau fugi;
 
 
Sfaturi pentru părinţi:

 
Nu lasaţi copilul nesupravegheat!
Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă.
Atenţionaţi-l ca atunci când este singur acasă să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute.
Învăţaţi-l că are voie să plece de acasă doar cu permisiunea dvs. 
Nu-l trimiteţi singur la cumpărături.
Asiguraţi-vă că ştie numele, adresa, numărul de telefon. 
În caz de dispariţie alertaţi imediat poliţia la 112.  
         
Vacanță plăcută și liniștită!
 
 
Întocmit,
Comisar de poliţie
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii