Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:35 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bacău Buletin de presă - 12.05.2022

ro

12 May, 2022 14:45 709 Marime text
Nr.1060487 din 12 mai 2022
                        
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
Percheziție într-un dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii
 
La data de 11 mai a.c., polițiștii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa, împreună cu reprezentanți din cadrul Ocolului Silvic Comăneşti au pus în executare un mandat de percheziţie la domiciliul unui bărbat de 50 de ani, din comuna Asău, bănuit de comiterea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi.
Cu ocazia percheziţiei, la domiciliul persoanei în cauză au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri a căror provenienţă legală nu a putut fi justificată, respectiv, o arbaletă cu 3 săgeţi, un laser, binoclu, toc cu 3 cuţite, o macetă, baston cu electroşocuri, un pistol de tip airsoft, două detectoare de metale. Totodată, polițiștii au identificat la domiciliul bărbatului, o instalaţie de debitat material lemnos de tip banzic și cantitatea de 21 mc. cherestea în valoare totală de 18.000 de lei.
        În continuare se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.
 
 
 
21.000 de kg de îngrășăminte chimice depozitate ilegal, descoperite de polițiști
 
         La data de 11 mai a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au efectuat două controale privind respectarea prevederilor legale referitoare la depozitarea îngrăşămintelor chimice.
          În cadrul activităților desfășurate, pe un teren proprietate privată aparţinând unui bărbat de 39 de ani ce administrează o firmă, a fost identificată cantitatea de 11.000 kg îngrăşăminte chimice, depozitată fără respectarea condiţiilor legale privind protecţia mediului. Totodată pe un teren agricol aparţinând unei societăți din comuna Prăjeşti, reprezentată un bărbat de 34 de ani, a fost identificată cantitatea de 10.000 kilograme de substanțe, depozitate fără respectarea condiţiilor legale privind protecţia mediului.
          În ambele situații au fost întocmite dosar penale sub aspectul săvârșirii infractiunii de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate.
Întreaga cantitate de 21.000 kg de îngrăşăminte a fost lăsată în custodia reprezentanţilor societăţilor dispunându-se măsuri în vederea depozitării conform prevederilor legale.

 
Posesori de mandate de executare a pedepsei închisorii, depistați de polițiști
 
La data de 11 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Buhuşi au depistat în comuna Iteşti, un tânăr de 26 de ani, pe numele căruia Judecatoria Bacău a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, având de executat 1 an şi 4 luni închisoare pentru infracţiuni la regimul rutier.
Cel în cauză a fost introdus în Penitenciarul Bacău.

          La aceeași dată, a fost depistat de polițiști, un tânăr de 27 de ani, din comuna Blăgești, pe numele căruia Judecatoria Buhuşi a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
         Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă de un an şi 6 luni de închisoare pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului.
         Tânărul a fost incarcerat în Penitenciarul Bacău.
 
 
Atenție la înșelăciunile prin metoda ȘMEN
 
La data de 17 aprilie a.c., un bărbat din Bacău a  sesizat polițiștii cu privire la faptul că în aceeași zi, două persoane necunoscute l-au înşelat cu suma de 1.700 de lei, prin metoda ŞMEN, cu ocazia schimbării sumei de 500 de euro.
Activităţile investigative efectuate de polițiștii de investigații criminale au stabilit că doi bărbați, de 42 și 54 de ani, ambii din județul Neamț l-ar fi înşelat pe păgubit cu suma de 1.700 de lei prin metoda ŞMEN.
La data de 11 mai a.c., bărbatul de 42 de ani a fost identificat pe raza municipiului Roman, iar în baza mandatului de aducere a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Bacău, unde a fost audiat şi ulterior reţinut pentru 24 de ore în baza ordonanţei emise.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul infracţiunii de înşelăciune.
 
Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de înșelăciune prin metoda ȘMEN, poliţiştii vă recomandă să vă adresaţi, pentru efectuarea de schimburi valutare doar unităţilor autorizate în acest scop, să consultaţi cu atenţie cursul valutar afişat, să verificaţi cu atenţie suma primită la schimb şi să solicitaţi chitanţă pentru efectuarea operaţiunii.
Nu aveţi încredere în „binevoitori”, oricât de avantajos pare a fi „cursul” oferit de aceştia.
          În cazul în care vă confruntaţi cu astfel de situaţii, poliţiştii vă sfătuiesc să reţineţi cât mai multe amănunte referitoare la persoanele care vă abordează (vârsta aproximativă, detalii legate de fizionomie, vestimentaţie, etc.), tipul, marca şi numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport cu care circulă şi direcţiile de deplasare.
          Sesizaţi Poliţia când aveţi date despre persoane bănuite sau victime ale unor astfel de infracţiuni! 
 
Întocmit,
Subcomisar de poliţie
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii