Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:15 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin informativ MAI

ro

23 Jul, 2015 16:25 1274 Marime text
 
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar de poliție Monica Dajbog, a susținut joi, 23 iulie a.c., la sediul M.A.I., o declarație de presă privind măsurile preventive ce trebuie luate la nivelul județelor vizate de atenționările meteorologice emise de către Administrația Națională de Meteorologie, pentru evitarea situațiilor de urgență generate de caniculă.
 
Redăm, în continuare, declarația de presă a purtătorului de cuvânt:
 
” Doamnelor și domnilor,
Având în vedere avertizările Administrației Naționale de Meteorologie de Cod Portocaliu și Cod Galben, în următoarele 3 zile, urmează o perioadă caniculară, cu temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat.
În cursul zilei de astăzi, a fost deja emisă o avertizare de Cod Portocaliu de caniculă pentru județele Satu-Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, conform căreia temperaturile diurne vor depăși 39 de grade, iar indicele de temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Totodată, pentru restul țării, cu excepția arcului carpatic și a litoralului, a fost emisă o atenționare meteorologică de Cod galben de caniculă.
Din informațiile oferite de specialiștii ANM, în cursul zilei de mâine temperaturile vor fi ușor mai scăzute însă, sâmbătă și duminică, temperaturile ridicate vor reveni, fiind posibilă emiterea unui nou Cod portocaliu și pentru alte regiuni ale țării.
În aceste condiții, din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel OPREA, structurile inspectoratelor pentru situații de urgență din județele aflate sub avertizările meteo de caniculă au fost mobilizate astfel încât, împreună cu autoritățile locale, să fie pregătite să intervină, cu promptitudine, în sprijinul şi pentru protecţia cetățenilor.
De asemenea, conform planului comun de acțiune al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, au fost luate toate măsurile pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, transportul apei potabile, acolo unde este nevoie, precum și pentru prevenirea şi intervenţia operativă în cazul apariţiei incendiilor de vegetaţie uscată sau la fondul forestier.
O atenție deosebită va fi acordată în aceste zile asigurării asistenței medicale specializate pentru persoanele cu afecțiuni ce pot fi agravate de caniculă și pentru categoriile vulnerabile, respectiv copiii, bolnavii cronici şi persoanele în vârstă.
În toate județele aflate sub avertizare meteo de caniculă, Comitetele Județene și Locale pentru situații de urgență au identificat spații climatizate unde oamenii să poată avea acces.
La nivelul întregii țări, au fost amplasate peste 1.000 de puncte de acordare a primului ajutor și de distribuire a apei potabile, iar în cele 6 județe din vestul țării aflate sub avertizare de Cod Portocaliu, sunt amplasate 131 de astfel de puncte.
În județele Satu-Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, sunt pregătiți de intervenție peste 800 de pompieri și paramedici, iar la nivelul întregii țări au fost mobilizate aproximativ 5.000 de efective ale ISU, cu peste 2.500 de mijloace tehnice.
Totodată, Ministerul Afacerilor Interne are pregătite elicopterele SMURD pentru preluarea urgențelor medicale, precum și alte aeronave de intervenție care pot fi ridicate în orice moment de la sol, dacă situația o va impune.
Viceprim-ministrul Gabriel OPREA a dispus prefecților să mențină o comunicare permanentă şi operativă cu autoritățile locale, privind efectele caniculei asupra populației și desfășurarea acţiunilor de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate, pentru a putea interveni în ajutorul acestora.
Este foarte important ca, în această perioadă, autoritățile locale, în special primarii, să verifice sursele de apă existente în mediu rural, iar dacă situația o va impune, să solicite sprijinul inspectoratelor pentru situații de urgență județene pentru transportul de apă potabilă.
Amintim că în situaţia desfășurării unor evenimente sportive sau culturale în aer liber, organizatorii au obligaţia de a lua toate măsurile adecvate pentru această perioadă însemnând asigurare apei și prezența unor echipaje medicale la locul de desfășurare a acestor evenimente.
Pentru intervențiile medicale de urgență sunt disponibile peste 770 de ambulanțe de tip B și C de la Serviciile de Ambulanță și aproape 300 de echipaje SMURD.
Totodată, în această perioadă există riscul unor incendii grave de vegetație sau chiar de pădure și, de aceea, recomandăm cetățenilor să evite focul deschis. Avem în vedere că va urma o perioadă de weekend în care oamenii vor ieși în aer liber, la pădure sau în alte zone de agrement.
Pentru că în acest sfârșit de săptămână foarte mulți cetățeni vor merge la plajă, pe litoral sau la ștrand, este important să evite expunerea la soare în intervalele cu temperaturi foarte ridicate și să se hidrateze corespunzător.
Atragem atenția asupra obligațiilor ce revin angajatorilor în perioadele cu temperaturi extreme, pentru protejarea angajaților, în special a celor care lucrează în spații deschise, și mă refer aici la asigurarea unor cantități de apă potabilă de 2-4 litri pentru fiecare angajat și alternarea perioadelor de lucru în exterior cu cele de repaus în spații umbrite.
Ministerul Afacerilor Interne recomandă populației, în special persoanelor în vârstă sau cu probleme de sănătate, să limiteze deplasările în orele cu temperaturi de vârf.
Viceprim-ministrul Gabriel OPREA a dispus Centrului Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne să monitorizeze permanent situația operativă pe toată durata valabilității avertizărilor de Cod Portocaliu și Galben de caniculă.”
 
 
  DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 
 
  

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii