Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România salută Comunicarea comună a Înaltului Reprezentant al UE şi a Comisiei Europene referitoare la revizuirea Politicii Europene de Vecinătate

ro

19 Nov, 2015 21:40 1211 Marime text
România salută Comunicarea comună din 18 noiembrie 2015 a Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate şi a Comisiei Europene, referitoare la revizuirea Politicii Europene de Vecinătate (PEV), care reflectă  în conţinutul documentului principalele elemente de poziţie şi propuneri susţinute de România pe parcursul procesului de consultare.
Comunicarea reflectă pe deplin ideea platformelor de dialog, avansată de România în dezbaterea privind reforma PEV, care au drept obiectiv stimularea cooperării, soluționării problemelor și stabilizării regiunilor vizate, sub denumirea “Thematic Frameworks”(cadre tematice) – formate de dialog cu participarea statelor membre UE, a statelor partenere interesate, a ”vecinilor vecinilor”, a partenerilor regionali, a actorilor globali, a instituțiilor financiare internaționale și a altor donatori. Tematicile-cheie identificate răspund provocărilor actuale, precum migraţia, energia, securitatea şi corespund întocmai cu elementele de fond ale propunerilor româneşti subsumate conceptului de “security trusts”, avansat de România în anul dezbaterii privind revizuirea PEV.
Comunicarea Comisiei Europene și a Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE) privind revizuirea Politicii Europene de Vecinătate punctează, de asemenea, importanța Sinergiei Mării Negre, ca format de cooperare regională şi forum de dialog pentru abordarea fenomenelor cu care se confruntă regiunea și încurajarea reformelor politice și economice.
România apreciază în mod deosebit importanţa acordată aspectelor referitoare la promovarea cooperării regionale, cu referire explicită la consolidarea Parteneriatului Estic, în acord cu angajamentele asumate cu ocazia Summit-ului de la Riga, din mai 2015. România consideră că, dincolo de dimensiunea economică a integrării partenerilor, este importantă asigurarea unui angajament sporit al Uniunii pe componenta politică a relaţiei de asociere, după cum este stabilit în Acordurile de Asociere încheiate cu UE de cei mai avansaţi dintre statele partenere.
De asemenea, România apreciază faptul că în PEV revizuită a fost inclusă o importantă dimensiune de securitate, așa cum a propus diplomația română.
Totodată, se poate evidenţia accentul pus pe: consolidarea principiilor diferenţierii şi responsabilităţii în relaţiile UE cu partenerii PEV; abordarea mai individualizată a relaţiilor de cooperare cu statele PEV, adaptată specificului şi ambiţiilor acestora; focalizarea mai accentuată a relaţiilor de cooperare cu partenerii PEV, prin identificarea de domenii prioritare de interes reciproc; flexibilitate şi coerenţă sporită pe planul disponibilizării instrumentelor şi resurselor la dispoziţia PEV, inclusiv privind susţinerea partenerilor aflaţi în situaţii de criză.
România s-a implicat activ în procesul de revizuire a PEV, avansând propuneri concrete în vederea consolidării acțiunii UE în Vecinătate. Astfel, dincolo de promovarea viziunii sale în reuniunile la nivel ministerial, au fost organizate consultări (ad-hoc) la nivel de experți cu Comisia Europeană, în cadrul cărora partea română a prezentat pe larg obiectivele și propunerile sale şi au fost transmise partenerilor europeni documente de poziţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii