Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:33 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

România a obţinut funcţia de preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi al Programului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu

ro

17 Jun, 2015 22:41 917 Marime text
Ambasadorul României în Kenya, Iulia Pataki, a fost aleasă la data de 16 iunie 2015 în funcţia de preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi al Programului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu (CRP UNEP) pentru un mandat de doi ani (perioada 1 iulie 2015 – 30 iunie 2017). Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a 131-a reuniuni a Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi al Programului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu (CRP UNEP) la Nairobi. Iulia Pataki a fost propusă de Grupul Est European, care urmează să preia preşedinţia pe baza principiului rotaţiei şi reprezentării geografice echitabile a posturilor în biroul CRP.
Ambasadorul român este prima femeie care ocupă această funcţie de la înfiinţarea acestui organism.
Mandatul principal al Biroului CRP, condus de România, este pregătirea celei de-a doua Adunări ONU de Mediu a Programului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEA2/UNEP) care va avea loc la Nairobi în perioada 23-27 mai 2016, precum şi cele două reuniuni care preced evenimentul, Subcomisia anuală şi Comitetul Deschis al Reprezentanţilor Permanenţi care va negocia agenda şi rezoluţiile supuse aprobării UNEA2.
 
Informaţii suplimentare:
CRP UNEP a fost stabilit formal în mai 1985 prin Decizia 13/2 a Consiliului de Administraţie al UNEP şi reuneşte Reprezentanţii Permanenţi ai SM acreditaţi la UNEP. Consiliul de Administrare al UNEP a fost înlocuit de Adunarea ONU de Mediu a Programului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu, în iunie 2014, devenind cea mai înaltă platformă universală a procesului decizional de politici pentru mediul înconjurător.
Cea de-a doua sesiunea UNEA va fi un eveniment deosebit de important pentru guvernarea globală de mediu, având ca obiectiv principal trasarea direcţiilor principale privind implementarea dimensiunii de mediu al Agendei post-2015, în contextul obiectivelor de dezvoltare durabilă.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii