Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:57 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri strategice, Daniel Ioniţă, a delegaţiei Comisiei pentru politică externă a Adunării Naţionale a Republicii Serbia 24 februarie 2015

ro

24 Feb, 2015 16:35 959 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Daniel Ioniţă, a avut astăzi, 24 februarie, o întrevedere cu o delegaţie a Comisiei pentru afaceri externe a Adunării Naţionale a Republicii Serbia, condusă de Aleksandra Djurovic, preşedintele Comisiei. În cadrul convorbirilor a fost analizat stadiul cooperării bilaterale, perspectiva europeană a Serbiei şi susţinerea României pentru accelerarea drumului european al ţării vecine.

Referitor la stadiul relaţiei bilaterale, secretarul de stat român a apreciat intensitatea şi calitatea dialogului bilateral şi a reiterat angajamentul părţii române de a consolida în continuare o relaţie puternică şi apropiată cu Serbia.  Daniel Ioniţă a reafirmat deschiderea României de a identifica, în comun cu partea sârbă, noi oportunităţi de cooperare în domeniul afacerilor europene, al cooperării regionale, precum şi în cadrul OSCE, în contextul exercitării de către Serbia, în 2015, a mandatului de Preşedinţie-în-Exerciţiu al Organizaţiei.

Cele două delegaţii au evidenţiat voinţa comună pentru aprofundarea cooperării economice prin creşterea investiţiilor în proiecte concrete, de interes comun. A fost accentuată importanţa proiectelor de infrastructură în domeniul energetic, a utilizării pe deplin a facilităţilor oferite de Portul Constanţa şi a îmbunătăţirii conectării rutiere între Serbia şi România.

Daniel Ioniţă a salutat progresele înregistrate până în prezent în procesul de integrare europeană a Serbiei şi a subliniat importanţa continuării reformelor necesare, inclusiv în materia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Oficialul român a subliniat de asemenea că România doreşte aplicarea în mod egal şi nediscriminatoriu a standardelor de protecţie a minorităţilor pentru toţi etnicii români care trăiesc în Serbia, indiferent dacă aceştia se regăsesc în Voivodina sau în Serbia de Est şi indiferent de denumirea sub care sunt cunoscuţi, cât timp aceştia revendică apartenenţa la filonul românesc. În context, partea română a reamintit importanţa introducerii cursurilor de limba română cu elemente de cultură naţională în Serbia de Răsărit, parte a procesului de reformă profundă generat de negocierile de aderare la UE. Concretizarea cu succes a acestui proces, în toate localităţile unde elevii şi-au exprimat interesul de a studia limba română, va împlini un deziderat istoric la care au sperat generaţii întregi de români. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii