Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:54 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primirea de către secretarul de stat Ovidiu Dranga a delegaţiei Colegiului Naţional Regal de Apărare din Iordania

ro

09 Apr, 2013 13:54 910 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri globale, Ovidiu Dranga, a primit, la data de 8 aprilie 2013, o delegaţie a Colegiului Naţional Regal de Apărare din Iordania, care a inclus şi reprezentanţi din alte ţări din regiune: Arabia Saudită, Qatar, Bahrain, Liban. Delegaţia se află într-o vizită de studii în România, la invitaţia Universităţii Naţionale de Apărare.
În cursul întrevederii, secretarul de stat Ovidiu Dranga a evocat relaţiile bilaterale tradiţionale foarte bune dintre România şi aceste ţări, pe baza cărora se poate construi în continuare o cooperare dinamică, cu beneficii reciproce.
Participanţii la reuniune au evidenţiat nivelul înalt al cooperării bilaterale, inclusiv pe linie militară şi de securitate, precum şi perspectivele de dezvoltare a acestor relaţii în viitor.
Temele abordate au mai vizat în principal evoluţiile recente din lumea arabă, cu accent pe importanţa asigurării stabilităţii şi securităţii în această regiune, care influenţează în mod direct şi continentul european. În acest sens, secretarul de stat a subliniat importanţa unei mai ample interacţiuni între state și cetățeni, care să stimuleze o mai bună cooperare pe toate planurile, în special în domeniul economic, dar şi al societăţii civile. 
Demnitarul român a subliniat interesul României pentru aprofundarea cooperării cu statele arabe, având în vedere experienţa pozitivă acumulată de-a lungul timpului.
Totodată, secretarul de stat a exprimat solidaritatea ţării noastre cu aspiraţiile popoarelor din ţările arabe aflate în curs de transformare democratică, precum şi disponibilitatea României de a oferi expertiza proprie în materie de construcţie şi reconstrucţie instituţională. A subliniat, în context, importanţa ca aceste transformări să se bazeze pe strategii elaborate de autorităţile ţărilor respective şi să ţină cont de condiţiile specifice din regiune.
A fost exprimată îngrijorarea cu privire la situaţia din Siria şi implicaţiile regionale ale crizei siriene, în special prin prisma sutelor de mii de refugiaţi sirieni de pe teritoriile statelor vecine. În context, secretarul de stat român a evocat sprijinul financiar oferit de România pentru gestionarea situaţiei refugiaţilor sirieni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii