Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:44 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primirea de către secretarul de stat Mihail Dobre a ambasadorului Statelor Unite Mexicane la Bucureşti, Augustin Gutiérrez Canet

ro

25 Feb, 2014 20:13 568 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri globale, Mihail Dobre, l-a primit în audienţă marţi, 25 februarie 2014, pe ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România, Augustin Gutiérrez Canet, la solicitarea acestuia.
Cei doi oficiali au trecut în revistă acţiunile aflate pe agenda comună, atât la nivel politico-diplomatic, cât şi în ceea ce priveşte cooperarea economică şi în plan sectorial. Au fost evaluate modalităţile concrete de consolidare şi amplificare a dialogului politic, precum şi a colaborării în plan economic, mai ales în sectorul energetic. A fost subliniată importanţa cooperării în domeniile educaţiei şi culturii, precum şi necesitatea conlucrării în alte domenii de interes comun, cum ar fi combaterea traficului ilegal de persoane.
În cadrul întrevederii au fost abordate şi teme din actualitatea internaţională, precum şi aspecte privind colaborarea dintre cele două state în cadrul organismelor internaţionale, inclusiv prin susţinerea reciprocă de candidaturi.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii