Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:41 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primirea de către ministrul Bogdan Aurescu, în vizită de rămas bun, a ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă

ro

01 Jul, 2015 21:09 863 Marime text
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit astăzi, 1 iulie 2015, în vizită de rămas bun pe ambasadorul Republicii Moldova, Iurie Reniţă, cu prilejul încheierii misiunii sale la Bucureşti.
Şeful diplomaţiei române a apreciat în mod deosebit activitatea ambasadorului, într-o perioadă de dezvoltare fără precedent a dialogului politic bilateral la nivel înalt, a cooperării sectoriale din numeroase domenii şi a realizării de proiecte concrete de colaborare între România şi Republica Moldova.

Ministrul Bogdan Aurescu a arătat că extinderea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale a fost cu atât mai dinamică în această perioadă cu cât mandatul ambasadorului Iurie Reniţă a coincis cu primii 5 ani de aplicare a Declaraţiei Comune privind Instituirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova.
Ambele părţi au fost de acord că bilanţul perioadei 2010-2015 este net pozitiv pentru relaţiile politico-diplomatice şi pentru nivelul de cooperare bilaterală, în particular în privinţa proiectelor de interconectare a Republicii Moldova, în plan energetic şi al infrastructurii, la România şi la spaţiul european. Au salutat intensificarea şi ramificarea în acest interval a cooperării sectoriale şi a asistenţei acordate de România, care au ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova şi susţinerea parcursului european al statului vecin.
Pentru menţinerea vectorului european, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea ca autorităţile de la Chişinău să aprofundeze pe mai departe reformele, în special cele cu relevanţă directă asupra consolidării statului de drept, şi să implementeze riguros Acordul de Asociere UE - Republica Moldova.
În acest context, demnitarul român a precizat că aplicarea reformelor necesită stabilitate politică şi un executiv solid, şi a îndemnat la formarea rapidă a unui nou guvern la Chişinău, care să se bucure de stabilitate şi să susţină eficient parcursul european al Republicii Moldova.

La rândul său, ambasadorul Iurie Reniţă şi-a exprimat satisfacţia pentru evoluţiile deosebit de pozitive înregistrate în relaţiile bilaterale dintre România şi Republica Moldova pe durata mandatului său, şi a transmis încrederea că această tendinţă se va menţine şi consolida pe viitor.
 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii