Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:50 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a ambasadorului Confederației Elvețiene în România, Urs Herren

ro

25 Jan, 2017 15:47 1296 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, l-a primit miercuri, 25 ianuarie 2017, pe ambasadorul Confederației Elvețiene în România, Urs Herren, în vizită de curtoazie.
 
Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii privind stadiul și perspectivele cooperării bilaterale, menționându-se angajamentul comun de a intensifica și diversifica dimensiunea economică, inclusiv din punct de vedere investițional, dar și componenta cooperării în cadrul organismelor internaționale (ONU, OSCE și Consiliul Europei).
 
A fost evocată cooperarea de succes în cadrul proiectelor derulate prin „Contribuția financiară elvețiană”, program prin care Confederația Elvețiană finanțează în România proiecte în domeniile mediului, infrastructurii, securității și dezvoltării umane și sociale. În același timp, cele două părți au evidențiat rolul constructiv pe care comunitatea românească, bine integrată în societatea elvețiană, îl are în dezvoltarea economiei Confederației.
 
Ministrul Teodor Meleșcanu a evidențiat importanța cooperării UE-Elveția și a exprimat sprijinul României ca stat membru UE pentru un dialog constructiv între Elveția și UE în toate aspectele relației, cu accent pe libera circulație a persoanelor şi acordul-cadru instituțional.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii