Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:59 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la dezbaterea cu tema Parteneriatul Estic în noua politică europeană de vecinătate

ro

12 May, 2015 16:46 1163 Marime text
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat marți, 12 mai 2015,  la dezbaterea organizată de Comisiile pentru afaceri europene şi politică externă ale Camerei Deputaţilor, cu tema “Parteneriatul Estic în noua politică europeană de vecinătate”. Dezbaterea a fost moderată de Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, la eveniment participând şi ambasadorii Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Poloniei la Bucureşti.
Șeful diplomației române a salutat organizarea dezbaterii şi a mulţumit iniţiatorilor. A evocat, în acest context, importanța deosebită a procesului de reformă a Politicii Europene de Vecinătate (PEV), lansat de Comisia Europeană la începutul lunii martie 2015, și a subliniat că România participă activ în acest exerciţiu, urmărind reflectarea poziţiilor sale în documentul final care urmează să fie pregătit în a doua parte a anului de către SEAE. Totodată, ministrul afacerilor externe a pus accent pe semnificația summit-ului Partenriatului Estic de la Riga (21-22 mai 2015).
“România a subliniat constant importanţa consolidării profilului politic şi strategic al Politicii Europene de Vecinătate, ca parte integrantă a politicii externe a Uniunii, reiterând interesul fundamental al UE privind consolidarea ariei de pace, stabilitate şi prosperitate la frontierele ei externe, cu abordarea adecvată a vecinătăţii extinse”, a evidențiat ministrul Bogdan Aurescu.
România susține, în acest proces, promovarea, în continuare, a principiilor diferenţierii şi responsabilizării în raporturile UE cu statele partenere PEV, concepte relaţionate care induc un pragmatism sporit în cooperarea bilaterală şi care reflectă, în acelaşi timp, gradul de angajament, voinţa politică şi progresele efective înregistrate de țările PEV pe calea reformelor. România consideră că este esențială aplicarea principiului diferenţierii atât între statele vizate de PEV, cât şi între regiuni – cu accent pe vocația europeană a statelor aparținând dimensiunii estice.
Bogdan Aurescu a evidențiat că România susţine ideea de re-gândire şi de flexibilizare a formatului „parteneriatelor” UE cu statele PEV:  “Explorarea graduală a unor „noi formate” de cooperare ar putea avea în vedere inclusiv ideea de geometrie variabilă în definirea şi implementarea acestora, în funcţie dimensiunea regională a PEV, ca şi de specificul, aspiraţiile concrete şi nivelul de angajament al partenerilor PEV în relaţia cu UE”, a declarat acesta, subliniind mai ales necesitatea oferirii unei perspective europene clare statelor mai avansate, precum  Republica Moldova, Georgia și Ucraina.
Soluţia României, înaintată spre dezbatere la nivelul UE în ceea ce privește revizuirea PEV, este reprezentată de platformele pentru dialog pe teme de securitate în sens larg – Security Trusts, a arătat ministrul Bogdan Aurescu: “România propune un model nou de cooperare - Security Trusts, platformele politice de dialog permanent care ar urma să fie create în vederea abordării atât a provocărilor de securitate, cât şi a obiectivelor pe care le are în vedere fiecare dintre actorii implicaţi”. „Aceste Security Trusts pot genera un mediu de încredere și apoi vor crește condițiile de securitate și dezvoltare, într-un areal care va merge dincolo de vecinătatea imediată a Uniunii. Este necesară construirea unei „centuri” de prosperitate și securitate în jurul nostru, prin intermediul vecinilor și al vecinilor vecinilor”, a mai punctat Bogdan Aurescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii