Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:16 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Participarea delegaţiei României la dezbaterile de politică generală ale celei de-a 68-a sesiuni a Adunării generale a ONU

ro

22 Sep, 2013 19:48 635 Marime text
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va conduce, începând cu 22 septembrie 2013, delegaţia României care va participa la dezbaterile de politică generală ale celei de-a 68-a sesiuni a Adunării generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite - AG ONU (New York).

Şeful diplomaţiei române va avea un program complex care include dimensiunea demersurilor politice în plan multilateral şi în plan bilateral. Agenda cuprinde participarea la deschiderea dezbaterilor de politică generală şi la alte reuniuni ONU la nivel înalt, reuniuni ministeriale în format UE regional şi internaţional, întrevederi bilaterale cu omologi din alte state şi, nu în ultimul rând, întâlniri cu funcţionari internaţionali români, reprezentanţi ai comunităţii româneşti din statul New York, precum şi cu reprezentanţi ai unor publicaţii româno-americane.
Dezbaterile de politică generală ale sesiunii a 68-a a AG ONU, segmentul la nivel înalt, debutează la 24 septembrie 2013 şi vor dura până la 2 octombrie 2013. Luni, 23 septembrie 2013 va avea loc o reuniune la nivel înalt pe tema gestionării crizelor şi conflictelor în spaţiul francofon.

Marţi, 24 septembrie, va avea loc reuniunea miniştrilor de externe UE28 cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton. Miercuri, 25 septembrie, va avea loc un eveniment special cu tema „Evaluarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului”, iar joi, 26 septembrie, o reuniune a Grupului de Prieteni ai Medierii.
Conform practicii, în marja primului interval de desfăşurare a dezbaterilor de politică generală vor avea loc mai multe evenimente conexe la nivel ministerial, precum: dialogul politic UE28-SUA: Siria, Iran, Egipt, Parteneriatul Estic, cina transatlantică: Siria,Rusia, Afganistan, Palatul Păcii la 100 de ani: avansarea cadrului de rezolvare paşnică a disputelor, reuniunea ministerială a CTBT (Tratatul privind interzicerea completă a experienţelor nucleare), alte reuniuni ministeriale (Comunitatea Democraţiilor, Alianţa Civilizaţiilor, Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră, Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est - SEECP - organizată de către Preşedinţia română în exerciţiu). Ministrul Afacerilor Externe va prezenta discursul în capacitate naţională în plenul Adunării generale a ONU, la data de 28 septembrie 2013.
În perioada 23 - 27 septembrie 2013, ministrul afacerilor externe va avea o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din state membre ale Organizaţiei mondiale, precum şi cu Preşedintele AG ONU, cu reprezentanţii principalelor organizaţii evreieşti din SUA, cu membri ai Consiliului de Afaceri Româno – American (AMRO) şi ai Camerei de Comerţ Româno - Americane (RACC). 
 
Informaţii de presă
 
Cea de-a 68-a sesiune a Adunării generale a ONU se deschide în acest an pe un fond politic intens, marcat de evoluţiile din nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Provocări globale precum conflictele cu impact regional şi proliferarea armelor de distrugere în masă, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă şi accesul la resurse naturale, sărăcia extremă şi problemele de populaţie, reclamă în continuare un cadru de dezbatere multilateral cu vocaţie universală, iar ONU rămâne organizaţia cu cel mai mare potenţial de abordare cuprinzătoare a acestor probleme.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii