Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:11 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marţi, 11 iunie a.c., la Constanţa, se va da startul în Campionatul de Atletism şi Cros al Ministerului Afacerilor Interne

ro

10 Jun, 2013 13:18 812 Marime text
Competiţia va avea loc în perioada 11 – 14 iunie a.c. şi reuneşte peste 250 de sportivi, angajaţi în structurile centrale şi teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.
 
Campionatul se va desfăşura pe două paliere: masculin (sub 35 de ani; 35-45 de ani şi peste 45 de ani) şi feminin (sub 30 de ani şi peste 30 de ani), probele fiind cele de 60 metri, 100 metri, 800 metri, 1.500 metri, aruncarea greutăţii şi săritură în lungime (la atletism), respectiv 2.000 metri, 3.000 metri, 4.000 metri şi 6.000 metri (la cros).
 
Competiţia este organizată de Centrul Cultural al M.A.I, reprezentând o bază de selecţie pentru viitoarele competiţii internaţionale ale poliţiştilor (europene sau balcanice).
 
Reamintim faptul că echipa Ministerului Afacerilor Interne din România s-a situat pe locul II atât la feminin, cât şi la masculin, dar şi în clasamentul pe naţiuni, la Campionatul Balcanic de Cros al Poliţiştilor, competiţie desfăşurată în cursul săptămânii precedente, la Varna (Bulgaria).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii