Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:03 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederi ale secretarului de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu cu oficiali ai Administraţiei şi Congresului SUA la Washington

ro

08 Apr, 2014 15:09 1714 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut luni, 7 aprilie 2014, întrevederi, la Washington, cu Rose Gottemoeller, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională şi Frank Rose, asistent al secretarului de stat pentru verificare şi conformitate în cadrul Departamentului de Stat. De asemenea, a avut o întâlnire cu Jackie Walorski, membru în Comitetul pentru servicii armate (Armed Services Committee) din Camera Reprezentanţilor şi al Grupului de Prietenie cu România din Congresul SUA.
 
Pe agenda discuţiilor cu oficialii Administraţiei SUA s-au aflat dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, cu accent pe dimensiunea politico-militară şi de securitate, precum şi teme regionale şi internaţionale de interes pentru cele două părţi, din perspectiva implicaţiilor de securitate ale evoluţiilor preocupante din Vecinătatea Estică a României.
 
Secretarul de stat a subliniat importanţa pe care autorităţile române o acordă Parteneriatului Strategic cu SUA, ca element fundamental al politicii externe româneşti, alături de apartenenţa la UE şi NATO, precum şi prioritatea pe care partea română o dă implementării Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii, din 2011, ca instrument pentru amplificarea şi diversificarea relaţiei bilaterale.
 
Secretarul de stat a exprimat interesul părţii române pentru identificarea unor noi proiecte de cooperare în cadrul dimensiunii militare şi de securitate a Parteneriatului Strategic, care rămâne fundamentală.
 
În acest context, a subliniat importanta unei prezenţe americane sporite în regiune şi în România şi a transmis aprecierea faţă de mesajele politice ale părţii americane privind angajamentul ferm în direcţia asigurării securităţii României în contextul nivelului crescut al ameninţărilor militare din regiune, angajament ilustrat printre altele prin exerciţiile militare comune cu participarea navelor militare americane USS Truxtun şi, curând, USS Donald Cook, respectiv prin exerciţiile militare aeriene comune din perioada imediat următoare.
 
Un punct important pe agenda discuţiilor celor două întâlniri l-a reprezentat cooperarea bilaterală în cadrul proiectului scutului anti-rachetă.  Bogdan Aurescu a subliniat că Baza Deveselu reprezintă nu numai o componentă importantă a Parteneriatului Strategic româno-american pe dimensiunea de securitate, prin participarea României la Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea împotriva Rachetelor Balistice în Europa (European Phased Adaptive Approach / EPAA), ci şi un element important al arhitecturii sistemului de apărare antirachetă al NATO.
 
Astfel, în cadrul întrevederii cu Frank Rose, au fost trecute în revistă evoluţiile la nivel NATO în domeniul apărării împotriva rachetelor balistice şi progresele realizate în pregătirea amplasării pe teritoriul naţional a elementelor sistemului antirachetă Aegis Ashore. Au fost analizate perspectivele finalizării cadrului juridic de implementare a Acordului bilateral de colaborare în domeniul apărării antirachetă prin finalizarea ultimului Aranjament de Implementare care mai trebuie încheiat.
 
Frank Rose a reconfirmat angajamentul ferm al SUA pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu la orizontul anului 2015, conform calendarul stabilit, şi a salutat cooperarea excelentă cu partea română în aplicarea Acordului dintre România şi Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România din 2011.
 
Partea română a subliniat, în perspectiva Summit-ului NATO din septembrie 2014 şi în contextul noilor ameninţări de securitate la graniţa de Est a Alianţei, necesitatea consolidării relevanţei NATO, cu un accent sporit în ceea ce priveşte misiunea principală a Alianţei – apărarea colectivă, dezvoltării corespunzătoare a capacităţilor NATO şi a unei abordări convergente a comunităţii euro-atlantice faţă de Vecinătatea Estică. Totodată a evidenţiat necesitatea recunoaşterii concrete a progreselor realizate de Georgia şi Muntenegru ca state candidate la aderare, prin decizii corespunzătoare la Summit-ul NATO din septembrie, concretizând astfel principiul politicii Uşilor Deschise.
 
Întrevederea cu Rose Gottemoeller, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, a prilejuit un schimb de vederi şi cu privire la perspectivele regimului de control al armamentelor convenţionale în Europa şi ale instrumentelor pentru creşterea încrederii şi securităţii în spaţiul OSCE, inclusiv din punctul de vedere al implicaţiilor situaţiei din Ucraina, în special din Peninsula Crimeea.
 
Secretarul de stat a prezentat, în context, fluiditatea mediului de securitate la graniţele flancului estic al NATO şi potenţialul disruptiv al arcului de conflicte prelungite din jurul Mării Negre, fiind evidenţiată necesitatea reglementării acestora. În cadrul discuţiilor, cele două părţi s-au pronunţat pentru respectarea clară şi neselectivă a principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, mai ales integritatea teritorială, suveranitatea şi respectarea frontierelor Ucrainei.
 
Bogdan Aurescu şi Rose Gottemoeller au condamnat recentele provocări la adresa integrităţii teritoriale a Ucrainei, înregistrate în regiunile din estul ţării. Secretarul de stat român a exprimat dezaprobarea faţă de votul din 7 aprilie 2014 al deputaţilor Consiliului Regiunii Doneţk pentru constituirea aşa zisei "Republici Populare Doneţk", precum şi cu privire la decizia desfăşurării unui „referendum” de intrare în componenţa Federaţiei Ruse cel mai târziu la 11 mai 2014.
 
Cei doi oficiali au arătat că aceste provocări trebuie să înceteze pentru a permite Ucrainei să se concentreze asupra reformelor şi pregătirii alegerilor din mai, partea americană informând totodată asupra pregătirii adoptării de noi sancţiuni în dosarul ucrainean.
 
Bogdan Aurescu a subliniat totodată necesitatea sprijinirii parcursului european al Republicii Moldova, apreciind eforturile părţii americane din ultima perioadă. A exprimat preocuparea pentru perspectivele amânării rundei de negocieri în format "5+2" din 10-11 aprilie 2014, arătând ca situaţia din Transnistria nu trebuie sa devină o piedică pentru parcursul european al Chişinăului. 
 
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut si o întrevedere cu Rep. Jackie Walorski (R, Indiana), membru în Comitetul pentru servicii armate (Armed Services Committee) din Camera Reprezentanţilor şi al Grupului de Prietenie cu România. Pe agenda de discuţii au figurat aspecte referitoare la Parteneriatul Strategic bilateral, cu accent asupra dimensiunii politico-militare, evoluţiilor de securitate de la graniţa estică a NATO şi implicaţiilor acesteia asupra României şi statelor din vecinătate. Cu acest prilej, partea română a reiterat aspiraţiile României pentru includerea cât mai curând posibil în Programul Visa Waiver (VWP), în baza calităţii de partener strategic, aliat puternic în cadrul NATO şi stat membru UE. Secretarul de stat a subliniat importanţa pe care autorităţile române şi opinia publică românească o acordă realizării acestui obiectiv şi a exprimat speranţa într-o adoptare cât mai rapidă a pachetului legislativ care modifică criteriile de acces în VWP în Congresul SUA.
 
Bogdan Aurescu a mai participat, de asemenea, la ceremonia de deschidere şi la sesiunea plenară a celei de-a 76-a conferinţe bienale a Asociaţiei de Drept Internaţional cu tema „Eficacitatea Dreptului Internaţional” şi a celei de-a 108-a Reuniuni Anuale a Societăţii Americane de Drept Internaţional (evenimente care au loc în intervalul 6-11 aprilie 2014).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii