Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:15 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, Astrid Thors

ro

26 Feb, 2014 13:37 709 Marime text
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut o întrevedere, astăzi, 26 februarie 2014, cu Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE (ÎCMN), Astrid Thors, în cadrul vizitei pe care aceasta o efectuează în România, în perioada 25-27 februarie 2014, la invitaţia ministrului român al afacerilor externe. Vizita face parte din dialogul frecvent pe care România îl poartă cu instituţia ÎCMN OSCE.
Întrevederea a prilejuit un schimb aprofundat de vederi pe marginea problematicilor legate de protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.   

Discuţiile s-au concentrat asupra respectării drepturilor persoanelor aparţinând comunităţilor româneşti din statele vecine României. Astfel, a fost abordată problematica românilor din Serbia, ministrul român ale afacerilor externe accentuând asupra importanţei respectării nediferenţiate a drepturilor acestora şi a asigurării accesului la serviciul religios în limba maternă. Totodată, oficialul român a evidenţiat necesitatea ca autorităţile sârbe să asigure şi să promoveze accesul liber şi nediscriminatoriu la educaţie în limba maternă pentru elevii care doresc să studieze în limba română. Ministrul Titus Corlăţean a mulţumit Înaltului Comisar pentru implicarea Oficiului său în urmărirea activă a asigurării drepturilor etnicilor români pe tot teritoriul Serbiei şi a solicitat menţinerea în atenţie a evoluţiilor din Serbia, cu precădere a situaţiei românilor din Valea Timocului.

În cadrul discuţiilor, ministrul afacerilor externe a abordat şi problema minorităţii române din Ucraina, apreciind, în contextul recentei abrogări de către parlamentul ucrainean a Legii privind principiile politicii de stat în domeniul lingvistic, că este important ca Ucraina să menţină nivelul de protecţie, deja câştigat, al drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, inclusiv în privinţa drepturilor lingvistice. În context, Înaltul Comisar al OSCE a evidenţiat similitudinea dintre poziţia Oficiului pe care îl coordonează şi poziţia Ministerului Afacerilor Externe al României cu privire la evoluţiile din Ucraina.
Ministrul român de externe a comunicat faptul că MAE va continua să monitorizeze activ situaţia etnicilor români din Ucraina, precum şi modul în care drepturile acestora sunt respectate şi promovate şi a exprimat speranţa că noile autorităţi de la Kiev vor acorda importanţă nivelului de protecţie a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din Ucraina, cu respectarea obligaţiilor internaţionale asumate ca parte la diverse convenţii internaţionale în domeniul protecţiei drepturilor fundamentale.
Totodată, a fost abordată situaţia şcolilor cu grafie latină din Transnistria, oficialul român arătând că perspectivele de agravare, evidenţiate de acţiunile unilaterale ale autorităţilor de facto de la Tiraspol împotriva celor 8 şcoli, impun reacţii rapide, eficiente şi concrete, inclusiv prin continua implicare a ÎCMN OSCE.
 
Informaţii suplimentare:
Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale este o instituţie a OSCE creată în 1992 pentru a aborda problematica minorităţilor naţionale. De la înfiinţarea instituţiei, ÎCMN a vizitat în numeroase rânduri România, ultima dată în 23-24 aprilie 2012. Doamna Astrid Thors a preluat mandatul de ÎCMN OSCE în august 2013.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii