Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:29 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnirea ministrului delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr cu reprezentanţi ai mediului asociativ şi ai comunităţii româneşti din Cernăuţi

ro

11 May, 2015 13:54 950 Marime text
Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr a efectuat o vizită în Ucraina, în perioada 9 – 10 mai 2015.

În cadrul vizitei, un moment distinct l-a constituit întâlnirea cu români din regiunea Cernăuţi.  Evenimentul a avut loc la sediul Consulatului General al României. Au participat reprezentanţi ai mediului asociativ, ai mass-media de limbă română,  ai clerului românesc,  cadre didactice preuniversitare şi universitare,  studenţi, elevi, personalităţi culturale.

Vorbitorii din partea comunităţii şi-au exprimat satisfacţia pentru sprijinul acordat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (DPRRP – MAE)  şi pentru eforturile de păstrare a identităţii prin proiecte care vizează dotarea bibliotecilor cu carte românească,  apariţia presei de limba română,  organizarea evenimentelor culturale şi susţinerea educaţiei în limba română.

Oficialul român le-a mulţumit celor prezenţi pentru primirea călduroasă şi a salutat activitatea mediului asociativ şi diversitatea proiectelor dezvoltate de acesta în sprijinul afirmării şi păstrării identităţii româneşti în rândul comunităţii din regiunea Cernăuţi.  Totodată, ministrul delegat Angel Tîlvăr a reiterat importanţa pe care statul român o acordă comunităţilor româneşti de pretutindeni şi deschiderea existentă pentru sprijinirea proiectelor asociaţiilor româneşti, în cadrul sesiunilor de finanţare organizate de DPRRP – MAE.

Cu ocazia acestei întrevederi, oficialul român a făcut şi o donaţie din partea DPRRP – MAE, constând în cărţi în limba romană şi rechizite.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii