Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:07 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Informare de presă MAE

ro

27 Oct, 2014 10:29 852 Marime text
Astăzi este ultima zi în care reprezentanţii străini ai mass media se pot acredita la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că astăzi este ultima zi în care reprezentanţii străini ai mass media se pot acredita la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014.

Procedura de acreditare a reprezentanţilor străini ai mass media la alegerile pentru Preşedintele României din  anul 2014 este accesibilă pe site-ul instituției, în cadrul secţiunii special dedicate alegerilor prezidenţiale, link: http://www.mae.ro/prezidentiale-2014, http://www.mae.ro/node/28757.

În conformitate cu art. 47 alin. (6) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2014, republicată, cu modificările și completările ulterioare şi  cu art. 3 din Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente (AEP) nr. 16 pe 2014<http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2014/09/adeverinte.pdf> privind procedura de acreditare la alegerile prezidenţiale, acreditarea reprezentanţilor externi ai mass-media se realizează de către AEP, la propunerea MAE.
Atenţie! Solicitările însoţite de documentaţia completă pentru obţinerea acreditării trebuie trimise la MAE cel târziu până la data de luni, 27 octombrie 2014, ora 16.30, ora României.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la Direcţia Purtător de Cuvânt şi Comunicare din cadrul MAE, la tel. +4021.431.13.77, +4021.431.13.38, e-mail: acreditare.presa@mae.ro<mailto:acreditare.presa@mae.ro>, fax: +4021.319.23.49.

Legitimațiile  de acreditare permit accesul  reprezentanților externi ai mass-media atât la primul tur de scrutin, cât şi la al doilea tur de scrutin, în spaţiile special amenajate în acest sens la Biroul Electoral Central, birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi la birourile electorale ale secţiilor de votare. (Pentru detalii a se vedea Hotărârea AEP nr. 16/2014 - http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2014/09/adeverinte.pdf).

!Legitimaţiile de acreditare se pot ridica de către persoanele acreditate de la sediul AEP. În situația în care reprezentanţii externi ai mass-mediei nu se pot deplasa la sediul AEP, sunt rugați să contacteze AEP, în timp util, telefonic sau prin e-mail, în vederea identificării unei modalități alternative pentru intrarea în posesia legitimațiilor de acreditare.

Datele de contact ale AEP sunt:

·                     Str. Stavropoleos, nr. 6, Bucureşti, Sector 3, 030084.

·                     tel. +40 21 310.08.24; +40 21 310.07.69

·                     e-mail: comunicare@roaep.ro<mailto:comunicare@roaep.ro>; office.sg@roaep.ro<mailto:office.sg@roaep.ro>.


Notă: În vederea acreditării, corespondenţii în străinătate ai mass-media din România vor urma următoarea procedură, publicată în cadrul secţiunii Biroului Electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate: http://www.mae.ro/node/29172 .
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii