Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:52 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consultări politice bilaterale ale secretarului de stat pentru afaceri globale Carmen Burlacu la Tunis

ro

16 Jul, 2014 17:53 825 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri globale, Carmen Burlacu, efectuează o vizită la Tunis în perioada 16-18 iulie 2014. Cu acest prilej, în ziua de 16 iulie 2014, a avut o rundă de consultări politice bilaterale cu secretarul de stat Faysal Gouia din MAE tunisian.  În cadrul discuțiilor au fost abordate stadiul și perspectivele relațiilor româno-tunisiene, în contextul aniversării a 50 de ani de relații diplomatice bilaterale.
Cele două părți au subliniat interesul pentru consolidarea dialogului politic, dezvoltarea cooperării economice, continuarea și diversificarea proiectelor din domeniile educației și culturii, actualizarea cadrului juridic bilateral. Au convenit organizarea la o dată cât mai apropiată a unei noi sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale, în cadrul căreia vor fi agreate proiecte concrete de cooperare, în toate domeniile de interes reciproc.
Cu această ocazie au fost discutate și aspecte ale cooperării UE și NATO cu Tunisia, precum și coordonarea dialogului și cooperării bilaterale în cadrul ONU și a altor organizații internaționale.
Au fost trecute în revistă principalele probleme de actualitate de pe agenda internațională, cu accent pe evoluțiile din regiunile vecine celor două țări, cum ar fi: criza din Ucraina, situația din Libia, ultimele evoluții din Israel și Fâșia Gaza, Siria, Irak,  precum și alte teme de interes pentru cele două țări.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii