Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:50 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat MAE - Vizita în Georgia a secretarului de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă

ro

02 Feb, 2016 20:09 911 Marime text
Vizita în Georgia a secretarului de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă va efectua, în perioada 3-5 februarie 2016, o vizită la Tbilisi (Georgia). Programul secretarului de stat cuprinde o rundă de consultări politice româno-georgiene cu adjuncţii ministrului afacerilor externe David Dondua şi Gigi Gigiadze, întrevederi cu ministrul de stat pentru integrare europeană şi euro-atlantică David Bakradze și cu prim-adjunctul acestuia, Archil Karaulașvili, cu adjunctul ministrului apărării, Ana Dolidze, şi cu preşedintele Comitetului pentru apărare şi securitate al Parlamentului Georgiei, Irakli Sesiaşvili.

Discuţiile vor urmări identificarea principalelor repere ale agendei de dialog politico-diplomatic româno-georgian pentru anul 2016, dezvoltarea dialogului politic de nivel şi impulsionarea consolidării cooperării economice, a proiectelor regionale vizând conectivităţi energetice şi în domeniul transportului de mărfuri, precum şi modalităţi de sprijin a Georgiei în avansarea agendei sale europene şi euro-atlantice.

De asemenea, secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă va participa la deschiderea seminarului anual privind „Programul Naţional Anual (ANP) 2016 al Georgiei de cooperare cu NATO”, în contextul îndeplinirii de către Ambasada României la Tbilisi, în perioada 2015 – 2016, pentru a doua oară consecutiv, a mandatului de Ambasadă Punct de Contact NATO în Georgia.

Vizita la Tbilisi va fi valorificată şi ca oportunitate pentru organizarea unei întrevederi cu membrii contingentului românesc din cadrul Misiunii de Monitorizare a UE în Georgia (EUMM Georgia) şi cu conducerea EUMM Georgia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii