Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:16 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat MAE - MAE salută aniversarea Zilei Internaţionale a Francofoniei

ro

20 Mar, 2016 15:32 1088 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea, la 20 martie, a Zilei Internaţionale a Francofoniei. Cu această ocazie, România marchează, alături de ceilalți 79 de membri şi observatori, crearea Francofoniei instituţionale, în 1970, prin semnarea Tratatului de la Niamey.

România - care a aderat la Francofonia instituţională, acum 25 de ani, în 1991, ca observator, iar din 1993, ca membru cu drepturi depline - este profund angajată în realizarea obiectivelor şi programelor Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, îndeosebi în plan naţional şi regional.

Iniţiativele sale francofone şi contribuţia la procesul de modernizare al Organizaţiei, prin exercitarea preşedinţiei mai multor instanţe şi structuri ale OIF, precum şi organizarea Sommet-lui  Francofoniei, la Bucureşti, în 2016, pentru prima dată în regiunea noastră, au consacrat România ca „stat-far” al Francofoniei pentru regiunea Europei Centrale şi de Est.

MAE este pe deplin angajat în valorificarea cât mai bună a multiplelor valenţe ale Francofoniei, prin o serie de proiecte, de la programele de promovare a limbii franceze, sprijinirea inserţiei sociale a tinerilor şi facilitarea accesului lor la locurile de muncă performante, până la punerea în practică a strategiei economice a francofoniei şi aplicarea eficientă a instrumentelor de care dispune OIF în domeniul diplomaţiei preventive, al medierii şi sprijinirii reconstrucţiei democratice post-conflict.

Din perspectivă diplomatică, Francofonia oferă, deopotrivă, un cadru generos pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale ale României cu toate statele francofone, prin asumarea utilizării în comun a limbii franceze şi a promovării valorilor francofone.

Informații suplimentare:

Din 1970, Francofonia a avut un parcurs ascendent semnificativ, de la o agenţie de cooperare culturală, până la  organizaţia multilaterală de astăzi, recunoscută şi respectată pe arena internaţională, pentru contribuţia  la democratizarea şi stabilitatea spaţiului francofon, precum şi implicarea în  soluţionarea problemelor globale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii