Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:07 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa- Grecia - situația actualizată la trecerea punctelor de frontieră dintre Grecia şi Bulgaria

ro

21 Feb, 2016 23:25 1253 Marime text
Potrivit informațiilor obținute de Consulatul General al României la Salonic și de Ambasada României la Sofia de la autoritățile de poliție din Grecia și Bulgaria, toate punctele de control de trecere a frontierei comune dintre cele două țări au fost redeschise astăzi, 21 februarie 2016, la orele 16:00, și s-a reluat circulația în ambele sensuri a autovehiculelor care fuseseră blocate la punctele respective de mai multe zile.

Consulul general al României la Salonic s-a deplasat la fața locului, la principalul punct de control al trecerii frontierei eleno-bulgare de la Promachonas-Kulata, unde a asistat la traversarea frontierei de către primele autovehicule.

Misiunile diplomatice și oficiul consular român din Grecia, Bulgaria și Macedonia acordă în continuare asistența consulară necesară cetățenilor români care se deplasează pe rute situate între cele 3 țări.

Evoluția acțiunilor de protest înregistrate în regiune rămâne impredictibilă, motiv pentru care MAE își menține recomandarea adresată insistent cetățenilor români a căror rută de călătorie presupune traversarea frontierei eleno-bulgare, respectiv destinații în Grecia, de a se informa în prealabil asupra situației din zonă, inclusiv prin consultarea atenționărilor de călătorie postate pe pagina de internet a MAE (http://www.mae.ro/taxonomy/term/3178 ).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii