Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:15 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţionare de călătorie Grecia – proteste migranți cu blocaj rutier pe drumul național Evzonoi–Salonic

ro

06 Apr, 2016 17:15 1103 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să tranziteze teritoriul  Republicii Elene că, urmare a protestelor inițiate de grupuri de migranți din Orientul Mijlociu, aflați la zona de frontieră dintre Grecia și Macedonia, la data de 4 aprilie 2016 a fost închis de către protestatari, drumul național Evzonoi–Salonic, în apropierea localității Polikastro. 

Conform informațiilor transmise de autoritățile de poliție elene, traficul – inclusiv un număr semnificativ de camioane înmatriculate în România și care traversează frontiera eleno-bulgară pe la punctul de trecere a frontierei Promahonas-Kulata a fost deviat către localitatea Kilkis.
 
Autoritățile elene nu au o estimare privind durata blocajului instituit de migranții care sunt blocați de mai multe săptămâni în zona localității de frontieră Idomeni, dintre Grecia și Macedonia, din cauza închiderii rutei balcanice de migrație.
 
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii