Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:30 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aniversarea a 90 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Republica Letonia

ro

20 Jan, 2012 22:28 638 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe a organizat astăzi, 20 ianuarie 2012, în colaborare cu Ambasada Republicii Letonia, o manifestare aniversară consacrată împlinirii a 90 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Republica Letonia, precum şi o expoziţie de documente diplomatice.

La eveniment au participat: secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu, ambasadorul Letoniei în România, Einars Semanis, istoricul Silviu Miloiu, preşedintele Asociaţiei Române de Studii Baltice şi Nordice, precum şi ambasadori, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, personalităţi ale comunităţii academice şi ai societăţii civile.

Referindu-se la stadiul actual al relaţiilor bilaterale româno-letone, secretarul de stat a declarat: „Pe parcursul anului 2011, dialogul la nivel înalt, prezidenţial, parlamentar şi guvernamental, dar şi la nivel tehnic a fost foarte intens. În perioada 2-4 martie 2011 a avut loc prima vizită de stat în România a unui preşedinte leton de la restaurarea independenţei Republicii Letonia. Vizita a constituit nu numai un eveniment în sine, dar a contribuit şi la consolidarea excelentelor relaţii politice bilaterale, la dezvoltarea viitoare a relaţiilor economice.... De asemenea, în 2011, domnul Teodor Baconschi, ministrul român al afacerilor externe, a avut o întrevedere la Bucureşti cu omologul său leton, ocazie cu care a propus organizarea, în acest an, a unui forum economic pentru consolidarea relaţiilor între comunităţile de afaceri din România şi Letonia."

Referindu-se la cooperarea la nivelul Uniunii Europene, secretarul de stat Bogdan Aurescu a subliniat că România şi Letonia vor coopera activ pentru „consolidarea guvernanţei economice, inclusiv prin sprijinirea încheierii acordului interguvernamental pentru o uniune economică întărită, prin susţinerea Politicii de Coeziune şi a Politicii Agricole Comune în contextul negocierilor privind noul cadru financiar multianual al Uniunii post-2013 şi cooperarea în regiunea Mării Negre şi la Marea Baltică..... Ţările noastre au viziuni similare în ceea ce priveşte necesitatea intensificării cooperării energetice în zona Mării Baltice şi a Mării Negre, ceea poate contribui la creşterea securităţii energetice a Europei. Dorim să consolidăm cooperarea cu Letonia şi în plan regional.... în special în zona de est a Europei, care să dea o consistenţă sporită Parteneriatului Estic".

Excelenţa Sa ambasadorul Einars Semanis a evocat la rândul său stadiul excelent al relaţiilor bilaterale între România şi Letonia, prezentând cele mai importante domenii de cooperare, atât în plan bilateral, cât şi la nivelul UE.

Istoricul Silviu Miloiu a prezentat evoluţia istorică a relaţiilor româno-letone, prezentând trecutul istoric comun al celor două state şi interacţiunile existente de-a lungul timpului între cele două popoare, care dau caracterul de continuitate, solidaritate şi prietenie între români şi letoni.

Expoziţia prezentată la sediul Ministerului Afacerilor Externe conţine o serie de documente diplomatice originale, semnificative pentru evoluţia relaţiilor României cu Letonia şi evidenţiază momentul stabilirii relaţiilor diplomatice între cele două ţări, precum şi evoluţia lor ulterioară, inclusiv o serie de cărţi referitoare la Letonia, aflate în biblioteci publice româneşti.

Documentele expuse atestă legăturile în plan politic, cultural, economic şi social dintre cele două ţări, multe exponate provenind din arhivele diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe.

Informaţii suplimentare

România a recunoscut independenţa Letoniei prin telegrama Ministerului Afacerilor Străine al României din 21 februarie 1921, către Legaţia României la Copenhaga.Prin scrisoarea din 27 ianuarie 1922 a Preşedintelui Adunării Constituante a Republicii Letonia, se comunica României decizia parlamentului leton de a acredita, ca ministru plenipotenţiar al Letoniei la Bucureşti, pe domnul Martins Nuksa, având aceeaşi calitate oficială la Varşovia. Astfel, la 2 iunie 1922 s-a înfiinţat Legaţia Republicii Letonia în România, cu sediul la Varşovia. Din 1924, Letonia a înfiinţat un număr de consulate onorifice în România, alături de cel din capitală funcţionând ulterior şi oficiile consulare de la Galaţi şi Constanţa.

Legaţia României în Letonia a fost înfiinţată în mai 1929.La 21 martie 1924, prin decret regal, Alexandru Florescu era numit, cu începere din 1 aprilie 1924, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României pe lângă guvernul leton.La 26 august 1991, România a recunoscut oficial noul stat independent Republica Letonia, iar la 13 septembrie 1991 s-au restabilit relaţiile diplomatice dintre cele două ţări.

Domnul Einars Semanis, ambasadorul Letoniei în România, cu reşedinţa la Varşovia, a prezentat scrisorile de acreditare Preşedintelui României la 9 iunie 2010.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii