Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:21 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin informativ MAI - 18.03.2013

ro

18 Mar, 2013 13:02 1591 Marime text


  R O M Â N I A
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 
BULETIN INFORMATIV
Nr. 80 din 18 martie 2013

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere.


Proiectul supus dezbaterii publice, întregeşte procedura de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere cu reglementări vizând examinarea candidaţilor la obţinerea permisului de conducere din categoria AM (mopede), ca urmare a includerii acestora în categoria autovehiculelor, respectiv procedura de examinare în traseu a conducătorilor de vehicule din categoria A, A1, şi A2.


Potrivit proiectului de act normativ, promovarea probei teoretice (calificativul „admis”) permite susţinerea succesivă a probei practice pentru o perioadă de un an de la data absolvirii cursurilor de pregătire teoretică şi practică; în cazul nepromovării probei practice (calificativul „respins”), aceasta poate fi reluată, fără susţinerea probei teoretice, după cel puţin 15 zile de la data obţinerii calificativului şi prezentarea dovezii efectuării a 6 ore de pregătire practică.


Susţinerea probei practice se realizează astfel:
a) numai în poligon, pentru autovehiculele din categoria AM;
b) în poligon şi traseu, pentru autovehiculele din categoriile A1, A2 şi A;
c) numai în traseu, pentru autovehiculele din categoriile B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv.


Candidaţii la obţinerea unui permis de conducere din categoria AM, care fac dovada absolvirii anterior datei de 19 ianuarie 2013 a cursului de legislaţie rutieră specific conducerii mopedelor pe drumurile publice în cadrul unei unităţi autorizate, se pot prezenta la examen fără să mai facă dovada absolvirii unei şcoli de şoferi.


Totodată, la susţinerea probei practice în traseu pentru categoriile A1, A2 şi A, candidatul va conduce însoţit, pe acelaşi vehicul, de un instructor din cadrul unităţii autorizate. Examinatorul supraveghează candidatul dintr-un autovehicul aparţinând unităţii autorizate şi condus de un angajat din cadrul acesteia, iar comunicarea dintre examinator şi candidat se realizează prin intermediul mijloacelor tehnice de radiocomunicaţii.


Textul acestui document este afişat şi poate fi consultat pe pagina de Internet a instituţiei noastre: www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al M.A.I., din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.
Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt așteptate pe adresa de e-mail legislatie@mai.gov.ro, în termen de 10 de zile.


DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

 
 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii