Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:09 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Meteorologii anunță probabilitate de ploaie 80%. Ce-o fi asta vom vedea

ro

07 Oct, 2016 06:33 2505 Marime text
Astăzi, valorile termice diurne vor fi în creştere uşoară în majoritatea zonelor, dar vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, îndeosebi în vestul, sud-vestul, nordul şi centrul ţării, scrie meteoplus.
 
Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 20 de grade, iar cele minime, în general, între 2 şi 12 grade, cu cele mai mici valori în nord-vest, nord şi în depresiuni, unde se va forma brumă.
 
Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua, ziua, local, în regiunile nord-vestice, sud-vestice şi numai izolat în rest, iar seara şi noaptea, pe arii extinse în jumătatea de sud-est a ţării.
 
În special în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei se vor acumula cantităţi de apă care local vor depăşi 20 l/mp şi izolat 35...40 l/mp.
În zona de munte, temporar, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi izolat este posibil sã se formeze polei.
 
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, iar în a doua parte a intervalului şi în regiunile sud-estice, unde la rafală se vor depăşi 50...55 km/h.
Specialiștii de la vremea.ido spun că probabilitatea de ploaie, la Constanța, este de 80%, iar temperatura maximă va ajunge la 20 de grade Celsius.
Acum sunt 10 grade la Adamclisi, 11 la Medgidia, Cernavodă și mangalia și 13 la Constanța.

Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii