Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:33 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avertizare Cod Galben pentru zona Dobrogei. Meteorologii spun că se schimbă vremea din această dimineaţă

ro

05 Feb, 2020 03:03 6192 Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting pentru judeţele Constanţa şi Tulcea valabilă pentru această noapte.

Se vor semnala intensificări ale vântului, cu rafale ce vor depăși, local, 55 - 60 km/h.

Totodată din această dimineaţă conform ANM până mâine la ora 08.00, vor fi „intensificări ale vântului; ninsori viscolite în zonele montane, Moldova și local în Muntenia și Dobrogea”.

Specialiştii de la ANM mai spun că „în intervalul menționat în regiunile estice vor fi precipitații, la început ninsori în zona de munte și în nordul Moldovei și mai ales ploi și lapoviță în rest, iar spre seară și noaptea vor predomina ninsorile”.

La munte, în nordul și centrul Moldovei, iar din orele serii și în sudul Moldovei, Dobrogea și în cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susținute, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

Rafalele vor depăși 60...70 km/h, iar în zona montană 90...100 km/h.

În a doua parte a zilei de astăzi și în prima parte a nopții de miercuri spre joi vântul va fi intens și în regiunile vestice și centrale, iar rafalele vor depăși 55...60 km/h.

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii