Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Hârşova scoate la concurs funcţie publică de conducere. Ce condiţii trebuie îndeplinite

ro

19 Jul, 2019 07:53 1755 Marime text
Primăria oraşului Hârşova, judeţul Constanţa, scoate la concurs, în vederea promovării, funcţia publică de conducere vacantă de şef de serviciu în cadrul Serviciului de Poliţie Locală.

Concursul are două etape, după cum urmează:
  • 19.08.2019, ora 11.00, proba scrisă
  • 21.08.2019, ora 11.00, proba interviului

În vederea participării la concursul de promovare într-o funcţie publică de conducere, funcţionarii publici trebuie să aibă studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă, să fie absolvenţi de master sau studii postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii.
 
De asemenea, se solicită îndeplinerea condiţiilor prevăzute la art. 57 alin. 6 lit. (a) din Legea nr. 188/1999 r2, cu modificările şi completările ulterioare (vechime de minim 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice), să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I şi să nu aibă cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, în condiţiile legii.

Dosarele de înscriere se depun în termen de 20 de zile de la data publicării acestui anunţ în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, la sediul instituţiei.

Pentru detalii suplimentare, puteţi contacta Compartimentul Resurse Umane din cadrul primăriei, Piaţa 1 Decembrie 1918 sau puteţi suna la numărul de telefon: 0241870300.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii