Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este oficial. A fost publicată Ordonanța de urgență pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii

ro

01 Aug, 2020 10:50 6338 Marime text
  • Ordonanța de Urgență stabilește că, la data de 1 iulie 2020, alocația standard pentru copiii cu vîrste cuprinse între 2 și 18 ani se majorează până la nivelul de 300 de lei pe lună.

În această noapte, în Monitorul Oficial nr. 688 din 31 iulie a fost publicată Ordonanță de urgență numărul 123 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

Începând cu luna august a acestui an, alocația crește cu 20% procent aplicat diferenței dintre 300 de lei și cuantumul actual, potrivit proiectului de OUG.

În prezent alocația standard este de 150 de lei, iar de luna viitoare, copiii între doi și 18 ani vor primi în plus 30 de lei la alocație, care va ajunge la 180 de lei pe lună.

Următoarele majorări vor avea loc la 1 ianuarie 2021 și la 1 iulie 2022.

Creșterea va fi tot de 20%, aplicat la diferența dintre cei 300 de lei și nivelul de atunci al alocației-ceea ce înseamnă încă 24 de lei pe lună, de exemplu, la 1 ianuarie.

Începînd din ianuarie 2023 alocația crește din oficiu, cu rata inflației.

Atașat, in sectiunea Documente, aveți întreaga Ordonanță de urgență, așa cum a fost publicată în Monitorul Oficial.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii