Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:10 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este lege Structuri metalice pentru parcarea bicicletelor. Cine are obligația de a avea așa ceva. Sancțiuni

ro

15 Nov, 2020 00:59 6184 Marime text
  • Legea nr. 250 privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spaţii publice

În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 1079 din 13 noiembrie a fost publicată Legea nr. 250 privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spaţii publice.
 
În acest scop „clădirile publice sau de utilitate publică, unităţile din învăţământul preuniversitar de stat, pieţele agroalimentare, târgurile, autogările şi staţiile de cale ferată care deservesc trafic de călători vor fi dotate cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minimum 10 biciclete, precum şi montarea pe perioada staţionării acestora a unor dispozitive antifurt”.

Totodată, potrivit actului normativ la care facem referire, în vederea implementării măsurilor clădirile istorice şi de patrimoniu se vor adapta, cu respectarea caracteristicilor arhitectonice, conform reglementărilor legale în domeniu.

Costurile lucrărilor necesare realizării acestor dotări şi ale autorizaţiilor prevăzute de lege se suportă din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat sau de stat, după caz.  

Autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, precum şi persoanele juridice cu capital privat sau de stat, după caz, au obligaţia să includă reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale în comisiile de recepţie a lucrărilor de dotare ori de adaptare a obiectivelor prevăzute în această lege.
 
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va emite normele metodologice de aplicare iar în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, autorităţile administraţiei publice centrale sau locale şi persoanele juridice cu capital privat sau de stat, după caz, vor adopta măsurile prevăzute.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei încălcarea dispoziţiilor acestei legi.

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii