Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sodexo Soluții pentru Motivare Anual, peste un sfert din vânzările totale de coșuri cadou se realizează cu ocazia Sărbătorilor de Paști

ro

29 Apr, 2013 12:44 1141 Marime text
Valoarea medie a unui coș cadou este, în medie, de 75 RON/angajat și de 300 RON/partener.
  • Aproximativ 27% din vânzările de coșuri cadou sunt realizate în preajma Sărbătorilor de Paști.
  • Pentru companii, coșurile cadou sunt 100% deductibile și neimpozabile, iar pentru angajați sunt scutite de plata impozitului pe venit, în limitele prevăzute de Codul Fiscal. 
Bucureşti, 29 aprilie 2013 – Compania Sodexo Soluții pentru Motivare, jucător de top pe piaţa românească a soluțiilor de motivare B2B, a identificat principalele tendințe de utilizare a coșurilor cadou pe piața din România.
 
Firmele care își recompensează angajații și partenerii de afaceri folosind coșurile cadou optează, în majoritatea cazurilor, pentru o valoare medie de 75 de lei/angajat și pentru o valoare medie de 300 de lei/partener.
 
Cum se împart vânzările?
 
„Coșurile cu valoare mai mare se oferă de obicei managerilor de top din companiile care colaborează cu clienții noștri. Din analizele Sodexo a rezultat faptul că există un segment de clienți pentru fiecare coș de cadou și gamă de preț”, spune Jean Istasse, Director General al Sodexo Soluții pentru Motivare.
 
În 2012, compania Sodexo Soluții pentru Motivare a înregistrat o creștere de 44% a încasărilor aferente segmentului de produse Cadou Pak, comparativ cu anul 2011. Pentru companii, coșurile cadou sunt 100% deductibile și neimpozabile în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane nu depăşeşte 150 de lei.
 

Sodexo estimează ca 68% din cererea pentru coșurile cadou este asigurată în perioada Sărbătorilor de iarnă și peste un sfert dintre acestea - în apropierea Sărbătorilor Paștelui (conform infograficului atașat Ponderea vânzărilor de coșuri cadou cu ocazia principalelor evenimente din anul 2012). Un procent în creștere este cel al vânzărilor coșurilor cadou cu alte ocazii, precum zilele de 1 și 8 Martie, care generează 5% din vânzările totale.
 
„Coșurile cadou sunt o soluție la care apelează tot mai multe companii din majoritatea domeniilor de activitate de pe piața muncii, datorită avantajelor pe care le oferă. Pe acest segment, avem clienți importanți atât din zona de servicii (marketing, resurse umane), cât și din cea de producție (auto, FMCG)”, declară Jean Istasse, Director General al Sodexo Soluții pentru Motivare. 
 
Dulciurile premium, nelipsite din coșurile cadou
 
Conținutul coșurilor cadou diferă în funcție de cerințele clienților, însă un element nelipsit îl reprezintă dulciurile premium. „Din această categorie fac parte pralinele, ciocolata, inclusiv diverse figurine în funcție de evenimentul sărbătorit, biscuiții dulci, dar înregistrăm o preferință în creștere și pentru produse de panificație de tipul panettone sau cozonac”, exemplifică Jean Istasse.
 
Coșurile de cadou Cadou Pak pot fi personalizate cu mesaje speciale, stickere și cărți de vizită, iar produsele sunt livrate direct la sediul firmei în cel mult 5 zile lucrătoare în București și în toată țara. Sodexo poate livra coșurile de cadou integral la o adresă sau către mai mulți destinatari.
 
În România, dăruirea coșurilor cadou este o tradiție veche, însă oferta pe acest segment de piață s-a dezvoltat cu precădere în ultimii 10 ani. Una dintre tendințele actuale ale dezvoltării acestui segment de produse este suplimentarea conținutului coșurilor cadou cu tichete cadou.
 
Despre Sodexo
 
Compania Sodexo a fost înfiinţată de către omul de afaceri francez Pierre Bellon, în anul 1966, cu credinţa că o bună calitate a vieţii contribuie la progresul indivizilor şi la performanţa organizaţiilor. În momentul de faţă, Sodexo este lider mondial în Soluţii pentru Calitatea Vieţii de Zi cu Zi, fiind totodată al 20-lea angajator la nivel mondial. Aproximativ 413.000 de angajaţi în 80 de ţări din întreaga lume oferă, zilnic, soluţii pentru 50 de milioane de consumatori.
 
Din 1998, Sodexo Solutii pentru Motivare România, care număra astăzi 160 de angajaţi, pune la dispoziţie Soluţii cuprinzătoare pentru Motivare: Beneficii pentru Angajaţi; Programe de Incentivare şi Recunoaştere; Beneficii Publice. Începând din 2010, Grupul Sodexo a introdus pe piaţa românească şi „Soluţii pentru Servicii la Sediu” (soluţii pentru catering, mentenanţa clădirilor, servicii de curăţenie, precum şi alte soluţii care îmbunătăţesc calitatea vieţii de zi cu zi).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii