Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:36 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră pe 28 iunie Starbuck, donatorul universal de spermă, vine şi la noi!

ro

13 Jun, 2013 19:30 983 Marime text
Pe 28 iunie va avea premiera în cinematografele româneşti filmul Starbuck, o comedie despre un donator de spermă mult prea eficient, care s-a trezit la maturitate cu 533 de copii necunoscuţi, plus unul proprietate personală.
 
Starbuck este o producţie canadiană în regia lui Ken Scott, iar personajele principale sunt: Patrick Huard (în rolul lui Starbuck), Julie LeBreton (prietena lui Starbuck) şi Antoine Bertrand (avocatul său).
 
Pelicula a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto 2011, unde a câştigat “Premiul publicului”. Acelaşi trofeu l-a obţinut şi la Festivalul Internaţional de Film de la Palms Springs (SUA), în 2012. Tot Starbuck a fost cel care a închis Festivalul de Film Transilvania TIFF, ediţia din 2012.
 
Starbuck este distribuit în România de Asociaţia Culturală Macondo, cea care a adus pe marile ecrane româneşti şi alte filme independente apreciate pe plan internaţional: Hannah Arendt (de Margarethe von Trotta), Submarino (în regia lui Thomas Vinterberg), Incendii (regia Denis Villeneuve) etc.
 
În prima săptămână, Starbuck va rula, în Bucuresti, la cinematografele Hollywood Multiplex, Cinema City Cotroceni (AFI) și Sun Plaza, The Light Cinema, Movieplex Cinema Plaza, cinema Studio, Noul Cinematograf Al Regizorului Roman (NCRR), cinemateca Union, Elvira Popescu; în Cluj, la CinemaCity și Cinema Victoria, și la Ploiești, la CinemaCity.
 
------------------------
 
Starbuck - sinopsis
 
David Wozniak (interpretat de Patrick Huard) are 42 de ani şi este fiul unor emigranţi polonezi în Canada, acum proprietarii unei modeste măcelării din Quebec, unde acesta lucrează alături de fraţii săi.
 
David este genul boem, veşnic nematurizat, care fuge de responsabilităţi. La serviciu nu este chiar angajatul model, are o prietenă dar nu locuiesc încă împreună şi mai are o datorie de 80.000 $ la nişte cămătari care îl calcă o dată pe săptămână.
 
În acest concurs de împrejurări, David află nişte lucruri care îi schimbă total cursul vieţii. Îndelungata sa activitate ca donator de spermă, sub pseudonimul Starbuck, de când avea 20 de ani, se pare că l-a calificat astăzi în postura de tătic a 533 de copii. Din care 142 s-au constituit într-un grup care au acţionat în judecată clinica de fertilitate pentru ca aceasta să le divulge identitatea din spatele pseudonimului Starbuck. Pe scurt, copiii ajunşi azi la vârsta de 20 de ani vor să-şi cunoască tatăl natural. În plus, prietena sa îi comunică faptul că a rămas însărcinată.
 ------------------------
 Alte detalii despre Starbuck
 
Regizorul Ken Scott. Are 43 de ani şi s-a născut la Quebec. Primul său scenariu pentru un lungmetraj a fost La vie après l’amour, în regia lui Gabriel Pelletier (şi în care a apărut şi Patrick Huard din Starbuck). Un debut de carieră absolut spectaculos.
Primul său film a primit 5 nominalizări şi premii Jutra (echivalentul Oscar-ului în Quebec) în 2001, inclusiv “Cel mai bun scenariu”. A luat “Biletul de aur” - best box office în Quebec, precum şi “Premiul publicului” la Festivalul de comedie Just for Laugh. Nu în ultimul rând a fost de două ori nominalizat la Genie Awards (echivalentul Oscar-urilor din Canada) în 2001.
 
Starbuck - remake-ul american. Acum, Ken Scott este în post-producţie cu un remake în limba engleză al lui Starbuck. Filmul se va numi The Delivery Man, este produs de Dreamworks şi vor juca Vince Vaughn în rolul lui Starbuck, Cobie Smothers şi Chris Pratt. Filmul este programat pentru luna noiembrie în SUA.
 
----------------------------------
 
Alte distincţii, onoruri şi premii primite în festivaluri
 
Înafara participării la festivalurile de la Toronto şi Palms Springs, Starbuck a primit “Premiul publicului” la Festivalul de Film de la Calgary, apoi la cel de la Santa Barbara şi de la Sonoma. Actorul principal, Patrick Huard, a obţinut premiul “Cel mai bun actor” la Valladolid, Spania 2011 precum şi premiul special al juriului la Festival de L’Alpe d’Huez, Franţa, 2012.

Starbuck a luat şi “Golden Reel”, plus “Cel mai bun film”, “Cel mai bun actor” şi “Cel mai bun scenariu original” la Genie Awards (echivalentul Oscar-urilor din Canada) în 2012.
 
Starbuck a mai fost proiectat şi la Festivalul de Film de la Cambridge pe 15 septembrie 2012, la Quebec Film Festival din Londra pe 2 noiembrie, la Festivalul de Film de la Inverness, Scoţia, pe 12 noiembrie, în total: la peste 25 de festivaluri internaţionale, incluzînd TIFF 2012.
 
 
------------------------
 
 
Asociația Culturală Macondo
 
Înființată în 2007, Asociația Culturală Macondo deține o experiență considerabilă în dezvoltarea de proiecte în domeniul cultural, cu precădere în cel cinematografic, de la managementul unei săli de cinema până la dezvoltarea de evenimente cinefile și promovarea lor.
 
Ca distribuitor de filme, Asociaţia a adus în România filme independente de succes pe plan internaţional precum recentul Hannah Arendt (de Margarethe von Trotta), Submarino (în regia lui Thomas Vinterberg), Incendii (regia Denis Villeneuve) şi altele.
 
Tot Asociația Culturală Macondo este cea care a lansat în România şi conceptul de Slow Food, fiind fideli acestei filosofii: viața nu trebuie "grabită" în niciun fel.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii