Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:23 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Leul- impredictibil, creşterea economică a României - posibil reevaluată

ro

17 Jul, 2012 21:37 893 Marime text

ELEMENTE CHEIE:

Leul este impredictibil pe termen scurt. Economia Romaniei- la limita de a fi afectată puternic pe termen mediu şi lung de actualele turbulenţe politice.

ANALIZĂ:

Leul a suferit pe pieţele financiare una dintre cele mai abrupte scăderi faţă de moneda Europeană, respectiv de peste 2% într-un interval relativ scurt (2,26% între 3 iulie- când au început evenimentele politice care au evoluat în turbulenţe cu ecou international- şi vineri, 13 iulie, la închiderea pieţelor financiare; apoi tendinţa s-a menţinut, depaşindu-se nivelul de 4,5600 lei pentru 1 Euro). O scădere de o asemenea amploare constituie un şoc pentru orice piaţă, inclusiv pe termen mediu, prin implicaţiile posibile privind creşterea inflaţiei, scăderea abruptă a consumului, creşterea datoriilor restanţe către bănci etc.

În ceea ce priveşte România, inflaţia nu constituie un motiv de îngrijorare, cel puţin deocamdată, întrucât rata anuală a inflaţiei a fost de 2,04% în iunie 2012, după o scădere a preţurilor cu 0,04% faţă de luna mai; dacă deprecierea semnificativă a monedei naţionale continuă însă, influenţa asupra inflaţiei poate fi notabilă pe termen mediu, în lipsa unor măsuri macroeconomice care să tempereze efectele. Referitor la consumul intern, acesta va fi afectat dacă deprecierea leului se accentuează ca procent sau se menţine pe o perioadă mai mare de timp, constituind o frână importantă în realizarea creşterii economice prognozate pentru acest an. De altfel, este foarte probabil că prognoza PIB-ului României pe 2012 să suporte o noua reviziuire negativă din partea organismelor financiare internaţionale, întrucât turbulenţele interne se adaugă situaţiei economice Europene grele din acest an. Referitor la creditare, aceasta este deficitară în România, deşi Banca Naţională a României (BNR) a încercat stimularea sa prin măsurile luate în sensul scăderii dobânzii de politica monetară până la nivelul de 5,25%. Menţinute pe termen mediu, devalorizarea leului, neîncrederea în evoluţia economiei României şi în stabilitatea sa politică pot conduce la scăderea semnificativă a lichidităţilor de pe piaţă, a creditelor pentru capitalul de lucru şi pentru consum, cu efecte vizibile inclusiv în anul 2013.

Deşi BNR a intervenit în piaţă pentru a limita căderea leului, investitorii au mizat pe scăderea monedei româneşti, atât ca urmare a turbulenţelor politice, cât şi în sens speculativ pe termen scurt şi mediu. Nivelul la care se va stabiliza moneda naţională este greu de întrevăzut, la fel şi momentul în care ar putea începe acest proces: depinde de evoluţiile de pe scena politică, de percepţiile şi ecourile internaţionale ale evenimentelor locale, cu efecte asupra sentimentului de încredere al investitorilor atât de pe pieţele financiare, cât şi directe.

CONCLUZII:

"Leul este impredictibil şi greu controlabil pe termen scurt şi mediu, evoluţiile politice din România şi reacţiile interne şi internaţionale vis-a-vis de acestea conducând la o volatilitate greu de prognozat. Indiferent care va fi evoluţia evenimentelor interne, ecourile economice şi monetare ale situaţiei actuale vor ajunge, cel mai probabil, până în anul 2013, chiar daca- printr-un miracol -ar fi restabilite chiar de mâine liniştea şi încrederea instituţiilor financiare şi non-financiare din UE, precum şi cea a investitorilor români şi străini privind situaţia din România. Desigur că programele şi stimulentele de creştere economică, precum şi politica monetară inteligentă vor fi mai binevenite ca oricând şi vor putea atenua dificultăţile apărute."

Victor Safta- Director General Noble Securities, sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

Noble Securities:

Casa de brokeraj Noble Securities face parte din grupul financiar European Getin Noble Bank Group of Companies, care detine banci (retail banking, private banking, corporate banking), fonduri de investiţii, companii de consultanţă financiară şi imobiliară, leasing şi asigurări. La rândul său, Getin Holding deţine bănci, companii de leasing şi asigurări, precum şi alte companii în domeniul financiar în Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus şi România. Getin Noble Bank Group of Companies şi Getin Holding sunt grupuri de origine poloneză, "înrudite" ca business şi acţionariat majoritar. Acţionarul majoritar al celor două grupuri este omul de afaceri Leszek Czarnecki, Doctor în Ştiinţe Economice.

În 2011, Getin Noble Bank a realizat un profit net de 230 milioane EUR, iar Getin Holding a obţinut un profit net de 250 milioane EUR.

Casa de Brokeraj Noble Securities este reglementată şi autorizată de organismul de profil din Polonia, iar filiala din România va opera inclusiv sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Tranzacţiile se realizează prin intermediul platformei Noble Markets, care oferă peste 200 de instrumente financiare: perechi valutare, acţiuni, indici bursieri şi mărfuri. Prin platforma Noble Markets se realizează tranzacţii în marjă (maxim 1:100); astfel, se pot realiza tranzacţii cu o valoare mai mare decât suma alocatat. Atunci când se tranzacţionează în marjă, se utilizează efectul de levier , care amplifică atât câştigurile, cât şi pierderile potenţiale: o marjă de 1% (1:100) permite realizarea unei tranzacţii de 1.000 EUR blocând în contul de tranzacţionare doar 10 EUR (1000 EUR*1%). Detalii despre contul minim, instrumente şi strategii de tranzacţionare pe www.noblemarkets.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii