Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:59 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contorizarea individuală din Capitală aduce Primăriei economii anuale de peste 13 milioane euro

ro

12 Jun, 2013 20:17 1536 Marime text
Bucureşti, 12 Iunie - Primăria Capitalei a economisit în perioada 2007-2012 aproximativ 70 milioane euro, reprezentând subvenţii neacordate datorită reducerii consumului de gcalorii prin contorizarea individuală cu repartitoare de costuri a 47% din totalul apartamentelor din Bucureşti, reiese dintr-o analiză ista România, realizată pe baza datelor centralizate obţinute de la Radet Bucureşti şi Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC). În măsura în care, în perioada menţionată, gradul de contorizare ar fi fost de 100%, bugetul Municipalităţii s-ar fi rotunjit cu încă peste 77 milioane de euro.
 
“În paralel cu beneficiile pe care le prezintă pentru populaţie, instalarea repartitoarelor de costuri este un instrument util şi pentru autorităţile locale. Acestea pot salva sume importante de bani ce pot fi folosite ulterior pentru investiţii în folosul comunităţii. În acest sens, este nevoie de o strategie coerentă, care să fie implementată în mod susţinut. Acest lucru este cu atât mai important, cu cât şi prevederile Directivei Europene privind eficienţa energetică în legislaţia românească trebuie transpuse şi implementate şi în ţara noastră”, a declarat Marian Şişu, Director General ista România.
 
Potrivit datelor statistice, în perioada 2007-2012, Primăria Capitalei a alocat subvenţii pentru achitarea încălzirii facturate la nivelul Capitalei în valoare de aproximativ 510.000.000 euro. Datorită unui grad de contorizare individuală cu repartitoare de 47%, suma rămasă în vistieria Primăriei s-a ridicat la aproximativ 70 milioane euro, reprezentând o medie anuală de 13 milioane euro. În cazul în care sistemul de contorizare individuală ar fi fost inexistent, cheltuielile aferente subvenţiei s-ar fi ridicat la 580 milioane euro. Având în vedere că subvenţiile reprezintă diferenţa dintre preţul de producţie şi preţul care ajunge să fie plătit efectiv de bucureşteni (ex.169 Lei în perioada 2011-2012), Primăria a ajuns să plătească în medie jumătate din tariful total pentru populaţie.
 
“Din datele furnizate de autorităţi, reiese clar că apartamentele contorizate individual cu repartitoare de costuri îşi reduc cheltuielile cu energia termică cu până la 40%, comparativ cu locuinţele necontorizate. În aceste condiţii, investiţia în instalarea repartitoarelor de costuri devine o necesitate, cu atât mai mult cu cât ea se amortizează într-o perioadă maximă de 12 luni de exploatare”, a subliniat Marian Şişu, Director General ista România.
 
Potrivit analizei ista, la sfârşitul anului 2012, gradul de contorizare a branşamentelor la încălzire era de 97,40%, şi respectiv 96,10% la apă caldă, la nivelul întregii ţări fiind înregistrate 1.412.014 de apartamente. Spre comparaţie, în timp ce puţin peste 50 % din populaţia ţării are montate repartitoare de costuri pentru contorizarea individuală a consumului de energie, în Germania sau Danemarca procentul ajunge chiar şi la 100%, în Bulgaria la 95%, Austria 92%, Cehia 80%. În Bucureşti, la aceeaşi dată, gradul de contorizare a branşamentelor era de 97,60% la încălzire şi de 98,15% la apă caldă, numărul apartamentelor branşate fiind de 566.481 în decembrie 2012. Bucureştiul rămâne astfel cu mult în urma altor capitale europene din punct de vedere al contorizării individuale cu repartitoare de costuri, cu doar 47% din totalul apartamentelor conectate la sistemul centralizat de încălzire.
            
Mai multe informaţii despre analiza ista România “Realităţi şi oportunităţi” pot fi consultate la adresa:http://www.ista.ro/no_cache/companie/media/contorizarea_individuala_a_incalzirii_cu_repartitoare_de_costuri_bucuresti_2007_2012_realitati_oportunitati/index.html?cid=79380&did=21079&sechash=57138550
 
 
 
 
 
 
Despre ista
 
ista oferă soluţii inovatoare şi durabile pentru eficienţa energetică a clădirilor, fiind lider de piaţă la nivel mondial în măsurarea şi calculul consumului pentru energie termică, apă si alte costuri auxiliare. Serviciile oferite dezvoltatorilor imobiliari, administratorilor de imobile, proprietarilor şi furnizorilor de utilităţi acoperă nu numai furnizarea şi instalarea de echipamente de măsurare, ci şi calculul în funcţie de consum, precum şi analiza datelor în domeniul energetic. În plus, faţă de serviciile clasice, ista dezvoltă soluţii durabile în domeniul serviciilor de gestionare a energiei pentru conservarea resurselor limitate. Cu sediul central în Essen – Germania, compania are aproximativ 4.600 de angajaţi în 25 de ţări şi oferă servicii în mod regulat la peste 11 milioane de proprietăţi rezidenţiale şi comerciale. În 2011, grupul ista a înregistrat vânzări de 697.8 milioane €. În Romania, mai mult de 100 de angajaţi îşi desfăşoară activitatea în 23 de birouri aflate în cele mai importante oraşe din ţară, având în portofoliu mai mult de 250.000 clienţi.
 
Mai multe informaţii la www.ista.ro ; www.ista.com
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii