Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:00 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CERONAV în elita mondială a furnizorilor de pregătire maritimă cursuri ECDIS în exclusivitate pentru România

ro

18 Jul, 2012 15:34 1146 Marime text
dscf3252_resize.jpgCERONAV va introduce în programa de instruire un curs nou, ECDIS Type Specific Training, destinat ofiţerilor maritimi şi altor persoane cu responsabilităţi în navigaţie: piloţi, personal navigant de pe platformele petroliere, personal de la bordul pescadoarelor de mare largă şi comandanţi de iahturi.

ECDIS este un sistem care afişează informaţiile preluate din hărţile de navigaţie electronice şi integrează informaţii privind poziţia navei preluate din Sistemul de Poziţionare Global (GPS) şi alţi senzori de navigaţie precum radare sau sistemul de identificare automată (AIS).

„Cursul va fi oferit de CERONAV în exclusivitate pe teritoriul României în baza unui acord încheiat cu MSG MarineServe. Acordul prevede afilierea CERONAV la ECDIS Training Consortium (ETC) şi furnizarea acestui curs în conformitate cu Convenţia STCW, Codul ISM şi noile cerinţe de instruire ECDIS intrate în vigoare la 1 ianuarie 2012. Până acum acest segment de pregătire era neacoperit în România, iar CERONAV creşte şansele navigatorilor de a se îmbarca pe nave ce au instalate la bord diverse tipuri de echipamente ECDIS" a declarat Directorul General al CERONAV, Ovidiu Cupşa.

Intrarea în acest consorţiu înseamnă pătrunderea CERONAV într-un grup de elită format din producători de echipamente ECDIS şi institute de pregătire în domeniul maritim. Din consorţiu fac parte centre de pregătire din Europa de Vest (Germania, Italia, Grecia), statele baltice (Letonia, Lituania), Ucraina, şi Asia (India, Indonezia, Singapore, Filipine) care furnizează aceleaşi programe de instruire ECDIS recunoscute şi aprobate la nivel global.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii