Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:07 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zilele Liceului Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” Medgidia

ro

30 Mar, 2015 15:13 1310 Marime text
  Vineri, 27 martie 2015, Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” Medgidia a sărbătorit cea de-a 41-a aniversare ca instituție de învățământ.
            Într-un cadru festiv și încărcat de emoție, a avut loc reîntâlnirea mai multor generații de elevi. La vârsta maturității, liceul și-a arătat roadele, iar foști absolvenți, actuali oameni de succes ai Medgidiei, au revenit, pentru câteva ore, pe băncile școlii.
 În prezența invitaților – oficialități locale, profesori, reprezentanți ai agenților economici, absolvenți ai promoțiilor anterioare, s-au desfășurat diverse ateliere tematice: atelierul de chimie industrială, atelierul de educație fizică, atelierul de industrie alimentară, atelierul de limba română, atelierul de mecanică, atelierul de Autocad, atelierul de biologie-geografie, atelierul de fizică și chimie, atelierul de matematică, atelierul de electronică, atelierul de informatică, atelierul de socio-umane, atelierul de limbi moderne.
În cadrul acestor ateliere, s-au desfășurat concursuri tematice în care voia bună s-a împletit cu armonios cu talentul, îndemânarea și cunoștințele elevilor. Generația actuală de hurmuzești i-a primit cu căldură atât pe viitorii liceeni, participanți la concursurile organizate, cât și pe foștii absolvenți ai liceului, profesioniști adevărați cu care Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” se mândrește. Cele trei generații, viitori, actuali și foști liceeni, au împărtășit impresii despre trecut, prezent și viitor. Cei tineri au dorit să afle despre experiența profesională și de viață a ”seniorilor”, iar aceștia din urmă au arătat că modelele de viață și profesionale veritabile se află printre noi, sunt oameni care s-au format la Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” Medgidia și pe care societatea medgidiană și nu numai, se poate baza.
În urma acestor manifestări, elevii participanți la concursuri și activități au primit diplome, premii și mici souveniruri confecționate chiar de ei în cadrul diverselor ateliere, dar, cel mai important lucru, toți invitații au plecat îmbogățiți de schimbul de impresii, idei și sfaturi de viață și de parcurs profesional.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii