Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:20 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea “Andrei Șaguna “ invitată la Conferința națională organizată de Camera Deputaților și Academia Română

ro

09 Aug, 2013 16:53 947 Marime text
Comisia juridică a Camerei Deputaților și Academia Română organizează la Palatul Parlamentului din București, pe data de 29 august 2013, Conferința națională cu tema “Activitatea de lobby în spațiul UE – reglementare vs nereglementare”.
Cadre didactice ale Universității “Andrei Șaguna” vor participa la eveniment alături de membri ai Parlamentului și Guvernului României, reprezentanții altor instituții publice centrale, ai mediului academic, societății civile, practicienilor și profesioniștilor. În cadrul Conferinței se va face o analiză a activității de lobby din perspectiva necesității reglementării legislative, urmând a fi abordate aspectele de ordin teoretic și practic ce rezultă din experiența celorlalte state UE în acest domeniu. Participanții la dezbateri își vor susține punctele de vedere și vor depune lucrări, concluziile urmând să fie concretizate în propuneri de “lege ferenda”.
Conferința este organizată la solicitarea Comisiei juridice de disciplină și imunități a Camerei Deputaților unde se află spre dezbatere și adoptare, în procedură parlamentară decizională, două proiecte legislative (PLx 739/2011 și PLx 581/2010) privind reglementarea activităților de lobby în România.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii