Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:10 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri în cadrul Consiliilor Școlare ale Elevilor

ro

22 Sep, 2013 19:49 735 Marime text
             Sâmbătă, 21 septembrie, a avut loc Adunarea Generală a Consiliului Județean al Elevilor Constanța. Principalul punct de pe ordinea de zi a fost adoptarea metodologiei de alegeri pentru Consiliile Școlare ale Elevilor din județul Constanța.
             Începând de luni, 23 septembrie, elevii își vor putea depune candidatura pentru funcțiile vacante din cadrul Consiliilor Școlare ale Elevilor.
             Sistemul electoral a fost simplificat atât în ceea ce privește procedura cât și conținutul dosarului de candidatură.
             “Anul acesta am simplificat foarte mult procesul pentru a veni în sprijinul elevilor. Alegerile vor fi organizate de către o comisie școlară formată din 3 elevi, președintele Consiliului Școlar fiind membru de drept. Dosarul de candidatură are acum doar 2 documente: o scrisoare și o strategie. În anii trecuți au existat recomandari de la Consiliul Național al Elevilor ca dosarul să conțină cel puțin 5 documente. Procesul electoral în sine e important nu câte documente există la dosar. De asemenea, începând de anul acesta, am lăsat la latitudinea Consiliilor Școlare să decidă structura Biroului Executiv și am introdus dreptul președintelui nou ales să propună un vicepreședinte.” a declarat președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța, Alexandru Bajdechi.
             Elevii își vor putea depune candidatura până pe 3 octombrie. Pe 26 octombrie urmează să aibă loc alegerile pentru Consiliul Județean al Elevilor Constanța.
 
             Calendarul complet al alegerilor este următorul:
● 23 septembrie - 3 octombrie - depunerea candidaturilor pentru Consiliul Școlar al Elevilor
● 7 - 13 octombrie - campanie electorală în cadrul Consiliui Școlar al Elevilor
● 14 - 18 octombrie - alegeri în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor
● 19 octombrie - Adunarea Generală a CJE Constanța cu noii aleși
● 26 octombrie - Adunarea Generală a CJE Constanța - alegeri
 
             Comisia Județeană care va monitoriza Comisiile Școlare este formată din: Alexandru Bajdechi, Alexandru Manda, Raluca Vorniciuc, Luana Ghereben și Robert Băjenaru.
 
Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa este structura reprezentativă a elevilor din judeţul Constanţa, formată din 153 membri, fiecare îndeplinind rolul de reprezentant al elevilor la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Constanţa. Este o structură a Consiliului Naţional al Elevilor, constituit în baza ordinului de ministru nr. 4247/21.06.2010 şi are rol de partener, alături de Inspectoratul Școlar Judeţean Constanţa în cadrul procesului de învăţământ.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii