Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:03 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin informativ - Garda de Coasta

ro

20 Mar, 2013 18:46 804 Marime text
În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
 
Aproximativ 100 kilograme de peşte confiscate
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând o persoană de sex feminin care transporta, cu un atelaj hipo, cantitatea de aproximativ 100 kilograme peşte, fără documente legale.
În data de 19.03.2013, în jurul orei 12.45, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Băneasa au oprit pentru control, în zona de competenţă, un atelaj hipo, în care se afla o persoană de sex feminin.
În urma controlului au fost descoperiţi trei saci din rafie, în care se aflau 99 kilograme de peşte din speciile caras şi fitofag.
Persoana în cauză, S.C., în vârstă de 46 ani, domiciliată în judeţul Constanţa, nu a putut prezenta documente justificative pentru cantitatea de peşte, declarând că a achiziţionat marfa de la o persoană necunoscută, cu scopul revalorificării ulterioare.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării peştele, evaluat la 258,5 lei, care a fost predat spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar persoanei în cauză i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „transport al peştelui fără documente legale”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. j din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
 
Ţigarete confiscate în Constanţa
 
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat o persoană de sex feminin care oferea spre comercializare, în zona Gării C.F.R. din municipiul Constanţa, 1.360 de ţigarete fără documente legale.
În data de 19.03.2013, în intervalul orar 10.00 - 11.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial P.F. Constanţa au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit cu produse din tutun în zona de competenţă, identificând o persoană de sex feminin care oferea spre comercializare 1.360 de ţigarete fără documente legale.
Persoana în cauză se afla în zona Gării C.F.R. din municipiul Constanţa, având asupra sa ţigarete netimbrate de provenienţă magazin duty-free, respectiv cu timbru de R. Ucraina şi R. Moldova,.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării ţigaretele evaluate la aproximativ 680 lei şi au aplicat persoanei în cauză o sancţiune contravenţională de 1.000 lei conform Legii 12/1990 republicată.
 
Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă
 
Agent principal de poliţie
Marius Ovidiu NICULESCU
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii