Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:03 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua poliţiei române sărbătorită şi de poliţiştii constănţeni

ro

22 Mar, 2013 18:34 725 Marime text
Ca în fiecare an, în ziua de 25 martie, de „Buna Vestire” se sărbătoreşte „Ziua Poliţiei Române”. Anul acesta se împlinesc 191 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române. Acest moment de sărbătoare reflectă istoria unei instituţii care, de atâta vreme este pusă în slujba cetăţeanului.
Fiecare stat are istoria sa, iar în interiorul acestuia, fiecare instituţie a parcurs un drum devenit peste ani istorie. În fiecare an, în data de 25 martie, Poliţia Constănţeană îmbracă haine de sărbătoare, motivaţia regăsind-o în istorie, mai precis acum 191 de ani, în timpul domniei lui Grigore Dimitrie Ghica, care înmâna în anul 1822, marelui Agă Mihăiţă Filipescu steagul Agiei, legalizând funcţionarea acestei instituţii.
De-a lungul vremii, slujbaşii acestei instituţii au purtat pe rând denumiri cum ar fi: ispravnic, vătaf de vânători, agă, miliţian sau poliţist, diferenţa este doar a veacurilor în care-şi îndeplineau misiunile, comună fiindu-le datoria de-a îndepărta nelegiuirile.
      Pentru marcarea acestui eveniment, la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa s-au organizat o serie de competiţii sportive, în care au fost angrenaţi poliţiştii, precum: concursul de şah, concursul de tenis de masă, tir, fotbal tenis şi fotbal, dar şi competiţia de tir sportiv pentru jurnaliştii acreditaţi.
Astfel, competiţiile au început la data de 15 martie a.c., când a avut loc concursul de şah, primul loc fiind adjudecat de către Şeful Serviciului Cazier, locul doi a fost ocupat de un ofiţer din cadrul Serviciului ordine Publică, iar locul trei a revenit şefului Secţiei 4 Rurală Medgidia.
La tenis de masă, categoria femei primul loc a fost câştigat de o poliţistă din cadrul Biroului de Analiză a Informaţiilor, locul doi de Şefa Serviciului Financiar, iar locul trei, unei poliţiste din cadrul Serviciului Criminalistic. De asemenea, la categoria bărbaţi, locul întâi a fost adjudecat de către un poliţist din cadrul Secţiei Regionale Transporturi Maritime, locul doi a revenit unui poliţist din cadrul Serviciului Rutier, iar locul trei, unui poliţist din cadrul Secţiei Regionale Transporturi.
La  concursul de tir pentru femei, locul întâi a revenit unui ofiţer din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor, locul doi unui ofiţer din cadrul Oficiului Juridic, iar locul trei tot unui ofiţer din cadrul Serviciului de Investigare a fraudelor. La bărbaţi, primul loc l-a adjudecat un poliţist din Năvodari, locul doi un poliţist din cadrul Serviciului Criminalistic, iar locul trei a revenit unui ofiţer din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale.
La concursul de fotbal au participat poliţişti din tot judeţul, iar după calificări, s-a disputat finala mică, între echipele Secţiei 2 şi poliţiei Medgidia, unde după loviturile de departajare locul trei a fost ocupat de poliţiştii din Medgidia. În finala mare s-au calificat echipele formate din poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor. Campioană la concursul de fotbal a fost echipa poliţiştilor Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului, câştigând cu scorul de 2 – 1.
La concursul de fotbal tenis, podiumul a fost împărţit de luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanţa
Tot cu această ocazie, vineri, 22 martie 2013, a avut loc concursul de tir sportiv, activitate la care au fost invitaţi să participe toţi reprezentanţii mass-media acreditaţi pe lângă Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.
Ceremoniile festive vor continua şi în zilele următoare, şi anume:
 Avansarea în grad, la termen şi înainte de termen a unor poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, pentru activitatea deosebită desfăşurată şi merite excepţionale - 25 martie 2013.
  Acordarea unor diplome de onoare celor care s-au remarcat prin activitatea desfăşurată şi munca depusă - 25 martie 2013.
  Ziua Porţilor Deschise – care va avea loc luni, 25 martie 2013, ora 11.00, în parcul din zona Sălii Sporturilor, ocazie cu care vor putea fi vizitate autospecialele din dotarea Serviciului Rutier, Ordine Publică şi Criminalistic, precum şi demonstraţii efectuate de ofiţerii Serviciului Acţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, activitate la care sunt invitaţi să participe toţi membrii comunităţii constănţene.

Aşadar, de Buna Vestire, suntem martorii unei sărbători de tradiţie, creştinătate şi istorie. Este o zi de sărbătoare şi ziua bilanţului îndatoririlor în faţa cetăţenilor.

Cu acest prilej, conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa urează întregului personal din cadrul Poliţiei Constănţene, multă sănătate şi putere de muncă, totodată dând asigurări că, în continuare va da dovadă de profesionalism şi seriozitate în procesul de accentuare a climatului de ordine şi siguranţă publică, combatere a infracţiunilor cu violenţă şi asigurare a sentimentului de siguranţă şi protecţie a cetăţeanului.

Ti-a placut articolul?

Comentarii