Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Școala siguranței TEDI

ro

26 Feb, 2016 16:57 1839 Marime text
Prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor reprezintă una dintre prioritățile Poliției Române. Începând cu luna noiembrie 2015 se derulează la nivel național proiectul ”ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI”. Proiectul se desfășoară în baza protocolului de colaborare încheiat între Inspectoratul General al Poliției Române și firma Tymbark Maspex România. În cadrul demersului menționat este partener Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Proiectul se va implementa pe parcursul anului școlar 2015-2016 și are ca scop informarea copiilor privind potențialele pericole și furnizarea de soluții prin metode educative specifice vârstei lor.
 Beneficiari sunt elevii din clasa I, ce se află la începutul unei etape importante a vieții, în care se confruntă cu noi provocări, fiind deja în situația de a lua primele decizii fără ajutorul părinților.

Primele acțiuni din cadrul proiectului s-au desfășurat în clasele primare ale Colegiului Agricol Nicolae Cornățeanu, respectiv Școlii Gimnaziale Elena Doamnă din municipiul Tulcea. Copiii au discutat cu polițiști ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Compartimentului Poliției de Proximitate despre măsuri de prevenire pe diverse teme: circulație, siguranța în școală și pe stradă, comportamentul preventiv în situații de risc și modul de apelare al numărului de urgență 112.
Acest gen de acțiuni vor continua pe parcursul anului școlar și în celelalte școli selectate în cadrul proiectului, respectiv Școala Gimnazială „I.L. Caragiale”, Școala Gimnazială nr. 12 și Colegiul „Anghel Saligny”.

              Desfășurarea proiectului ”ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI” poate fi urmărită pe site-ul dedicat, www.scoalatedi.ro, de unde cei interesați pot descărca broșuri informativ-preventive pentru educatori, părinți și copii, precum și cărți de colorat cu tematică preventivă VACANŢĂ PLĂCUTĂ
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii