Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:53 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat IPJ - Prevenirea tâlhăriilor

ro

16 Oct, 2012 21:49 924 Marime text
Pentru prevenirea tâlhăriilor, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa recomandă constănţenilor următoarele:

- nu vă afişaţi în mod ostentativ cu obiecte de valoare, cum ar fi lănţişoare, cercei, brăţări sau telefoane mobile;

- să nu vorbiţi cu persoane necunoscute sau amici ocazionali despre valorile pe care le aveţi la dumneavoastră, pentru că puteţi rămâne fără ele;

- evitaţi, după lăsarea întunericului, deplasările şi plimbările pe alei neiluminate, izolate şi necirculate, pasaje subterane sau parcări;

- la intrarea în imobil fiţi foarte atenţi la persoanele suspecte şi totodată, folosiţi orice motivaţie pentru a evita să urcaţi în lift cu persoane necunoscute;

- manifestaţi atenţie asupra bunurilor dumneavoastră, protejându-vă poşeta sau geanta cu mâna, având sistemul de închidere îndreptat spre corp;

- dacă se încearcă smulgerea bunurilor persoanele, acţionaţi prompt şi alertaţi persoanele din imediata apropiere;

- nu consumaţi în mod excesiv băuturi alcoolice în localuri publice, deoarece puteţi deveni victime, în astfel de împrejurări;

- nu fiţi indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră, indiferenţa, neatenţia şi consumul excesiv de alcool, vă pot transforma în victimele unor infracţiuni ;

- în cazul în care sunteţi victima unei infracţiuni sau sunteţi martor ocular în asemenea împrejurări, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii