Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:28 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presă IPJ - Joi, 12 Aprilie 2012

ro

12 Apr, 2012 22:30 938 Marime text

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 6 acţiuni, fiind aplicate 30 sancţiuni în valoare totală de 22.300 lei.

Intervenţie promptă a poliţiştilor din Hârşova, pentru aplanarea unui scandal

La data de 11.04.2012, ora 15.00 poliiţştii din Hârşova au fost sesizaţi despre faptul că, în incinta unui bar din localitate a izbucnit o altercaţie între mai multe persoane.

Deplasaţi cu operativitate în locaţia indicată, oamenii legii l-au imobilizat pe S. DEMIR, de 32 ani, care pe fondul consumului de băuturi alcoolice a provocat scandal, lovind barmanul şi un alt client aflat în local, proferând totodată ameninţări şi expresii jignitoare ce au provocat teama şi indignarea celor prezenţi.

Acestuia i-a fost întocmit dosar penal pentru ,,ultraj contra bunerilor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice" fiind reţinut pe bază de ordonanţă, urmând ca în data de 12.04.2012 să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Posesor al unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, depistat de poliţiştii din Cernavodă

În data de 11.04.2012, lucrătorii Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Cernavodă l-au depistat pe D. Mihai, de 22 ani din localitate, persoană pe numele căreia Judecătoria Medgidia a emis un mandat de executare la 10.04.2012, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 2,6 ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Cel în cauză a fost depus în Penitenciarul Poarta Albă.

 

„Urmaşii lui Păcală" depistaţi cu uşa-n spate de către poliţiştii din Năvodari

La data de 11.04.2012, o patrulă mixtă formată din lucrători ai Poliţiei oraş Navodari, jandarmi şi poliţişti locali au prins în flagrant trei minori cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, toti din localitate, care aveau asupra lor o uşă din aluminiu.

Din primele cercetări s-a stabilit că aceasta fusese sustrasă, din incinta unui spaţiu comercial aflat în renovare, situat la parterul unui bloc de pe strada Rândunelelor.

Prejudiciul în valoare de 350 lei a fost recuperat şi predat societăţii păgubite, cercetarile contiuând cu suspecţii în stare de libertate.

ACTIVITATEA RUTIERĂ

La data de 11.04.2012, ora 08.00, S. NĂSTASE, a condus o autoutilitară pe bulevardul Aurel Vlaicu, dinspre strada Liliacului către şoseaua Mangaliei şi ajungând în zona podului din Km 5, nu se asigură la schimbarea direcţiei de mers din banda doi în banda unu acroşând un autoturism condus de T. ISADORA, care pierde controlul direcţiei şi se rastoarnă în afara părţii carosabile, pe calea ferată.

În urma accidentului au fost vătămaţi corporal doi pasageri aflaţi în autoturism.

La data de 11.04.2012, ora 10.30, S. VASILE a condus un autoturism pe bulevardul Tomis, dinspre strada Ion Raţiu către bulevardul Mamaia şi ajungând la intersecţia cu strada N.Iorga, efectuează viraj la stânga şi ajunge la marcajul pietonal din apropierea intersecţiei, unde surprinde şi accidentează pe D. IONICA si H. IOANA, care traversau pe marcajul pietonal, din partea dreaptă a conducătorului auto.

În data de 11.04.2012, ora 16.50, E. MARIA a condus un autoturism pe aleea de acces dintre imobilul cu nr. 79 şi bloc V3A către strada Ion Ursu şi ajungând în intersecţia nedirijată prin indicatoare sau marcaje rutiere, nu acordă prioritate de dreapta unui alt autovehicul condus de B. GEORGIANA pe strada Ion Ursu, dinspre strada Caraiman către strada Vârful cu Dor.

În urma coliziunii acesta este proiectat într-un alt autoturism ce se afla parcat.

Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a ambelor conducătoare auto cât şi a unui pasager din primul autoturism.

În data de 12.04.2012, ora 04.45, G. SILVIU, a condus un autoturism pe bulevrdul A. Vlaicu, dinspre bulevardul Alexandru Lăpuşneanu către staţiunea Mamaia, şi ajungând în imediata apropiere a staţiei de taxare, după ce aceasta a fost traversată, din cauza neatenţiei în conducere, conducătorul auto nu virează conform traseului stabilit în zonă şi intră în coliziune cu un copac aflat pe partea dreaptă a carosabilului.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii