Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Buletin de presă IPJ Constanţa - 12.03.2013

ro

12 Mar, 2013 12:30 586 Marime text
421.143 din 12 martie 2013

BULETIN DE PRESĂ

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 4 acţiuni, fiind aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.850 lei.

INFRACŢIUNI JUDICIARE

La data de 11 martie a.c., poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, în urma extinderii investigaţiilor faţă de un minor de 15 ani, din localitatea Negru Vodă, cercetat în mai multe dosare penale s-a constatat faptul că acesta mai este suspectat de comiterea a încă 6 furturi din locuinţe, comise în perioada octombrie – decembrie 2011, pe raza municipiului Constanţa, de unde a sustras bunuri în valoare totală de peste 24.000 lei.

La data de 11 martie a.c., poliţiştii din Ostrov l-au identificat pe A. Marin, de 25 de ani, din localitatea Almalău, suspectat că deţine în mod ilegal un pistol pe care a încercat să-l comercializeze.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că acesta deţine la domiciliu, contrar prevederilor legale, un pistol împreună cu încărcătorul aferent cu trei cartuşe cu capse, care a fost ridicat pentru continuarea cercetărilor.
Faţă de tânărul în cauză, s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunilor de deţinerea sau portul fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării.

La data de 11 martie a.c., ora 11.40, politistii din Lipniţa au depistat în flagrant un grup numeros de persoane care săpau şanţuri pe izlazul comunei Lipniţa, în apropierea plantaţiilor de vie, cu scopul de a sustrage ţeava metalică de la instalaţia subterană a sistemului de irigaţii, de pe raza localităţii Ostrov.
Pentru reţinerea suspecţilor s-a organizat un dispozitiv de acţiune format din poliţiştii Secţiei 8 Rurală Băneasa şi de la posturile de poliţie Dobromir şi Ostrov, fiind identificaţi la faţa locului 13 persoane cu vârste cuprinse între 13 şi 47 de ani, care săpau şanţuri. Asupra acestora au fost găsite cazmale, lopeţi, târnăcoape, răngi, dălţi, baroase, flex electric, precum şi un grup generator care funcţiona cu combustibil pe bază de motorină, ce producea curentul electric în vederea utilizării unui flex pentru tăierea ţevilor.
Toate persoanele depistate au fost conduse la sediul poliţiei şi audiate iar bunurile folosite la comiterea faptei au fost ridicate pentru verificări.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, cu suspecţii în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.

La data de 11 martie a.c., ora 15.00, poliţiştii din Topalu i-au depistat în flagrant pe G. Costel, de 31 de ani, C. Valerică, de 30 de ani şi V. Marian, de 26 de ani, în timp ce tăiau şi sustrăgeau fără drept aproximativ 100 kg. ţevi de fier de la subsolul unei staţii de pompare, pe care le încărcau într-un autoturism.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, cu suspecţii în stare de libertate, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora.

Acţiuni ale poliţiştilor

La data de 10 martie a.c., poliţiştii Secţiei 5 Rurală Cogealac au organizat şi executat o acţiune pe linie de ordine publică, acţionând în 6 locaţii de pe raza de competenţă. Cu această ocazie, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.000 lei.

La data de 10 martie a.c., între orele 11.00-13.00 poliţiştii Compartimentului Siguranţă Publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie, în cooperare cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanţa, au organizat şi executat o acţiune, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de comerţ neautorizat, ocazie cu care au acţionat în diferite locaţii de pe raza de competenţă, s-au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.200 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 56 lei.

Poliţiştii din Năvodari, formaţiunea Investigaţii Criminale au organizat şi desfăşurat o acţiune, pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din locuinţe precum şi a furturilor de şi din auto. Cu această ocazie au fost executate 8 filtre, au fost legitimate 96 persoane şi au fost oprite în trafic pentru verificări, 60 de autoturisme. Totodată au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 600 lei.

În perioada 8-10 martie a.c., poliţiştii din Ovidiu, în colaborare cu poliţişti comunitari, au organizat şi executat pe raza de competenţă o acţiune pe linia menţinerii ordinii şi liniştii publice, pentru prevenirea şi combaterea actelor cu violenţă şi a consumului de băuturi alcoolice în localurile de alimentaţie publică (baruri, restaurante, discoteci, etc.) de pe raza oraşului Ovidiu.
Cu acestă ocazie, s-a acţionat în 12 locaţii, aplicându-se 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 300 lei.

ACTIVITATEA RUTIERĂ

În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate 622 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 100.600 lei.

Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident soldat cu victime.

La data de 11 martie a.c., ora 12.20, în municipiul Constanţa, B. Victor, de 48 de ani, a condus un autoturism pe strada Făgetului şi ajungând la intersecţie cu strada Ion Andreescu, a pătruns în intersecţie fără să acorde prioritate şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, fiind condus de D. Lorena, de 37 de ani. Din accident a rezultat rănirea uşoară a doi minori, pasageri în cel de-al doilea autoturism.

Infracţiuni rutiere

La data de 11 martie a.c., ora 12.20, în Mangalia, a fost depistat C. Ion, de 46 de ani, din localitate, conducând un autoturism pe strada Lavrion, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

La data de 11 martie a.c., ora 08.30, în Medgidia, a fost depistat S. Duran, de 48 ani, din localitate, conducând pe strada Republicii un autoturism neînmatriculat în circulaţia pe drumurile publice.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

Poliţiştii din Mangalia cercetează în stare de libertate pe C. Ion, de 46 de ani, din Mangalia, care conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii