Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:40 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regia Autonomă de Drumuri și Poduri Constanța, în insolvență. Dosarul, amânat pentru februarie 2018

ro

27 Oct, 2017 00:00 2935 Marime text
Tribunalul Constanța a amânat, pentru data de 6 februarie 2018, dosarul în care Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, instituție subordonată Consiliului Județean Constanța, a solicitat și a obținut intrarea în insolvență.
 
Noul termen a fost acordat pentru continuarea procedurii.
 
Conform Buletinului Procedurilor de Insolvență, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 22 decembrie 2015, sub nr. 8071/118/2015, debitoarea Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța RA a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în formă generală, acțiune motivată de faptul că se află în stare de insolvență, înregistrând datorii în sumă totală de 49.055.208,49 de lei, iar disponibilul societății este insuficient pentru stingerea datoriilor existente.
 
În acest context, conform Buletinului Procedurilor de Insolvență, prezenta debitoare și-a declarat intenția de reorganizare pe bază de plan, în considerarea dispozițiilor art. 67, alin. 1, litera g) din Legea nr. 85/2014, solicitând ca în calitate de administrator judiciar provizoriu să fie desemnat Dăscălescu & CO SPRL.
 
Pe data de 23 decembrie 2015, judecătorul sindic Laura Smarandi, din Tribunalul Constanța, a admis cererea formulată de RAJDP și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de instituție. Din 2016, fostul inspector al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța Lucian Lungoci ocupă funcția de administrator special al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri.
 
Într-o altă cauză, RAJDP Constanța a fost judecată și condamnată de Tribunalul București în dosarul în care Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, a fost condamnat, în primă instanță, la 15 ani de închisoare.
 
Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța a primit pedeapsa de 300 de zile amendă penală în cuantum de 1.000 de lei pe zi-amendă, așadar, 300.000 de lei amendă penală. De asemenea, regiei i-a mai fost aplicată pedeapsa complementară a publicării hotărârii de condamnare, prin intermediul postului de televiziune local TV Neptun Constanța, în număr de zece apariții, cel mult una pe săptămână, apariții constând în citirea și afișarea, simultan, pe o durată de minimum cinci minute, a extrasului din hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conținând descrierea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea, astfel cum au fost reținute în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică și pedepsele aplicate.
 
Tot în acest dosar, Adrian George Gâmbuțeanu, director general al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, a luat, tot în primă instanță, șase ani și patru luni de închisoare. De asemenea, Gică Ene, inginer silvic în cadrul RAJDP Constanța, a primit trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de cinci ani.
 
În cauză au mai fost condamnate și alte persoane.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii