Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:20 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanta ar putea fi trasă la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET! (DOCUMENT)

ro

31 Mar, 2022 00:00 2484 Marime text
 
  • Administratorul judiciar al Electrocentrale Constanta SA mai consideră, conform BPI, că „în virtutea controlului exercitat de către Primăria Mun. Constanta și Consiliului Local Municipal Constanța, acestea din urma aveau obligații legale exprese reglementate prin acte normative specifice pe care nu le-au îndeplinit în mod continuu și sustinut așa cum ar fi trebuit, fapt ce a rezultat faptul previzibil și acceptat de către Municipalitate a incapacitatii de plată a RADET Constanța față de proprii creditori“.
 
Electrocentrale Constanța SA își continuă demersul în formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii fostelor organe de conducere ale RADET Constanța, pentru situația în care a ajuns regia aflată în prezent în faliment. Astfel, administratorul judiciar al Electrocentrale Constanta SA a solicitat unor societăți de avocatură emiterea unei oferte de servicii de asistență juridică și reprezentare de specialitate, în vederea promovării demersurilor legale și litigioase necesare, în contradictoriu cu, dar fără a se limita la Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Local Municipal Constanța.
 
Recent s-a aprobat desemnarea Societății Civile de Avocați Leaua Damcali Deaconu Paunescu - LLDP (din București și cu un birou în Paris) în vederea acordării de asistență juridică și reprezentare a societății Electrocentrale Constanta SA în demersurile litigioase ce urmează a fi promovate în vederea recuperării drepturilor de creanță pe care aceasta le deține împotriva terței debitoare R.A.D.E.T. Constanța SA, în contradictoriu cu aceasta, Primăria Municipiului Constanta, Consiliul Local Municipal Constanta și oricare alte subiecte de drept responsabile.
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvență nr. 5494/29.03.2022, (ce poate fi citit integral accesând secțiunea Documente) administratorul judiciar al Electrocentrale Constanța SA, CITR Filiala București SPRL, a convocat Comitetul Creditorilor societății Electrocentrale, evenimentul având loc zilele trecute.
 
Context
 
Societatea Electrocentrale Constanța SA a intrat în procedură generală de insolvență, conform încheierii civile nr. 283/24.05.2019 pronunțată în dosarul nr. 2760/118/2020 aflat pe rolul Tribunalului Constanța- Sectia a II-a civilă.
 
Activitatea curentă principala a societății privește în prezent producția, transportul și furnizarea energiei termice la nivelul Municipiului Constanța.
 
Până la data de 01.09.2021 energia termică a fost distribuită către consumatorii finali prin intermediul partenerului comercial RADET Constanța.
 
Prin încheierea nr. 303 din 05.06.2019 Tribunalul Constanța a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență față de RADET Constanța. La data de 23.09.2021 societatea RADET Constanța a intrat în procedură generală de faliment.
 
62,86% din totalul masei credale RADET
 
Electrocentrale Constanta SA, având calitatea de creditor majoritar în procedura insolvenței/falimentului RADET, deține o creanță în cuantum 298.296.138,47 lei cu o pondere de 62,86% din totalul masei credale, creanța fiind reprezentată de contravaloarea energiei termice produsă și livrata debitoarei RADET Constanța.
 
Totodată menționăm că potrivit Tabelului suplimentar al creantelor RADET Constanța, publicat în BPI nr. 19920/23.11.2021, Electrocentrale Constanta S.A a fost înscrisa cu o creanță în cuantum de 136.916.205,61 lei, deținând 94,25% din totalul masei credale.
 
Avand în vedere drepturile de creanță mai sus mentionate, administratorul judiciar al Electrocentrale Constanta SA a solicitat unor societăți de avocatură emiterea unei oferte de servicii de asistență juridica și reprezentare de specialitate, în vederea promovării demersurilor legale și litigioase necesare, în contradictoriu cu, dar fără a se limita la Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Local Municipal Constanța.
 
Obiectivul demersului
 
Obiectivul demersului este, după cum este precizat în BPI Nr. 5494/29.03.2022 , obligarea Primăriei Constanța, a Consiliului Local Municipal Constanța sau a oricărui alt subiect de drept rsponsabil, la suportarea parțială a pasivului societății debitoare în insolvență RADET Constanța, respectiv acoperirea sumelor înscrise și acceptate la masa credală a acesteia din urmă, reprezentând contravaloarea cantităților de energie termică produsă și livrată efectiv către RADET Constanța și rămasă neachitată.
 
Obligații legale exprese reglementate
 
Administratorul judiciar al Electrocentrale Constanta SA mai consideră, conform BPI, că „în virtutea controlului exercitat de către Primăria Mun. Constanta și Consiliului Local Municipal Constanța, acestea din urma aveau obligații legale exprese reglementate prin acte normative specifice pe care nu le-au îndeplinit în mod continuu și sustinut așa cum ar fi trebuit, fapt ce a rezultat faptul previzibil și acceptat de către Municipalitate a incapacitatii de plată a RADET Constanța față de proprii creditori“.
 
„Prejudiciu“
 
„Prejudiciul produs societății constă în paguba suferită de Electrocentrale Constanța SA, prin nerespectarea de către RADET Constanța și respectiv de către organele cu care aceasta avea un raport legal de subordonare, a obligației principale de asigurare a serviciului public de alimentare cu energie termică. Avand în vedere complexitatea promovării acestor demersuri juridice, probatoriul extins și de specialitate necesar a fi administrat în demersurile litigioase, impactul legal și economic asupra societății debitoare, se constată necesitatea contractării unor servicii de reprezentare judiciară de specialitate“, potrivit BPI.
 
Cu votul a 3 dintre cei 5 membri ai Comitetului Creditorilor s-a aprobat desemnarea Societății Civilă de Avocați Leaua Damcali Deaconu Paunescu - LLDP și respectiv s-a aprobat oferta financiară formulată de către aceasta, în vederea acordării de asistență juridică și reprezentare a societății Electrocentrale Constanta SA în demersurile litigioase ce urmează a fi promovate în vederea recuperării drepturilor de creanță pe care aceasta le deține împotriva terței debitoare R.A.D.E.T. Constanța SA, în contradictoriu cu aceasta, Primăria Municipiului Constanta, Consiliul Local Municipal Constanta și oricare alte subiecte de drept responsabile.
 
Potrivit new.lddp.ro, echipa Leaua Damcali Deaconu Paunescu – LDDP este formată dintr-un nucleu echilibrat, incluzând atât profesioniști cu o experiență îndelungată, cât și avocați tineri, cu toții având o abordare flexibilă, o reacție promptă si eficientă.

UPDATE 31.03.2022

Potrivit Notei de rectificare a procesului-verbal al comitetului creditorilor Electrocentrale Constanța SA nr. 569/24.03.2022, se constată faptul că hotărârea consemnată în cuprinsul procesului-verbal „Cu votul a 3 dintre cei 5 membri ai Comitetului Creditorilor, se aprobă desemnarea în condițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, Societatea Civilă de Avocați Leaua Damcali Deaconu Paunescu - LLDP și respectiv se aprobă oferta financiară formulată de către această sub nr. 6947/11.03.2022, înregistrată la sediul administratorului judiciar sub nr. 1279/15.03.2022, în vederea acordării de asistență juridică și reprezentare a societății Electrocentrale Constanța SA în demersurile litigioase ce urmează a fi promovate în vederea recuperării drepturilor de creanță pe care aceasta le deține împotriva terței debitoare R.A.D.E.T. Constanța SA, în contradictoriu cu aceasta, Primaria Municipiului Constanța, Consiliul Local Municipal Constanța și oricare alte subiecte de drept responsabile, a fost adoptată în mod eronat, în fapt nefiiind îndeplinite conditiile necesare de vot prevăzute de art. 51 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.
 
Fata de cele de mai sus, prin prezenta nota rectificativă se constată invaliditatea Hotărârii nr. 1 consemnată în cuprinsul procesului-verbal al Comitetului Creditorilor nr. 569/24.03.2022, administratorul juridiciar urmând a reconvoca ședința Comitetului Creditorilor cu privire la aceeasi ordine de zi la o dată ulterioară.
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă Nr. 5617/30.03.2022, ședința Comitetului Creditorilor a fost programată la data de 05 aprilie 2022, ora 15:00, având următoarea Ordine de zi:
 
1. Desemnarea unei societăți de avocatură și aprobarea uneia dintre ofertele financiare înregistrate în vederea acordării de asistență juridică și reprezentare a societății Electrocentrale Constanța S.A în demersurile litigioase ce urmează a fi promovate în vederea recuperării drepturilor de creanță pe care aceasta le deține împotriva terței debitoare R.A.D.E.T. Constanța SA, în contradictoriu cu aceasta, Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Local Municipal Constanța și oricare alte subiecte de drept responsabile.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Fosta conducere a RADET Constanța ar putea fi trasă la răspundere pentru situația financiară în care a ajuns regia (DOCUMENT)
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii