Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:09 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mediconst SRL, firma medicului Aurelian Ivaşcu, a intrat în insolvență!

ro

05 Dec, 2020 00:00 4153 Marime text
  • Prin hotărârea intermediară 532/2020, Tribunalul Constanța a admis cererea introductivă formulată de creditorul Tehnic Citimed S.R.L. (pentru valorificarea unei creanțe totalizând 160.000 de lei.
  • Drept urmare, Tribunalul Constanța a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de debitoarea Mediconst S.R.L

Societatea comercială Mediconst SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Preda Buzescu, deținută de medicul Aurelian Ivaşcu, a intrat în insolvență! Dosarul (7489/118/2018*) se află pe rolul Secției a II-a Civilă, din Tribunalul Constanța. Judecător sindic este Adrian Oprea. Noul termen a fost stabilit pentru 3 martie 2021.

Potrivit datelor puse la dispoziție de RECOM, acesta fiind consultat la data de 4 decembrie 2020, SC Mediconst SRL are sediul social în municipiul Constanţa, strada Preda Buzescu. Asociat unic este medicul Aurelian Ivașcu, fost manager al Spitalului Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Eforie Nord, acesta având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100%

Mediconst SRL are ca obiect de activitate „Activităţi de asistenţă medicală specializată“ și sediu secundar în municipiul Constanţa, strada Flămânda, nr. 19, Judet Constanţa (centru medical).


Situaţia financiară pe anul 2017

Pierdere - 821864 lei
Profit - 0 lei
Număr mediu de salariaţi: 25
Cifra de afaceri netă - 5029535 lei


Situaţia financiară pe anul 2018

Pierdere - 1007991 lei
Profit - 0 lei
Numar mediu de salariati: 7
Cifra de afaceri netă - 412738 lei


Situaţia financiară pe anul 2019

Pierdere - 352660 lei
Profit - 0 lei
Numar mediu de salariati: 5
Cifra de afaceri netă - 1500 lei

Revenind la dosarul de insolvență, prin hotărârea intermediară 532/2020, Tribunalul Constanța a admis cererea introductivă formulată de creditorul Tehnic Citimed S.R.L. (pentru valorificarea unei creanțe totalizând 160.000 de lei, conform Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 10338/24.06.2020) și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea Mediconst S.R.L.

Totodată, instanța a desemnat pe Kronos Insolv S.P.R.L, în calitate de administrator judiciar provizoriu.

Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.

Dosarul format ca urmare a contestației (7489/118/2018*/a1) are termen de judecată la data de 21 ianuarie 2021, ora 11:00.

Mediconst SRL a fost înfiinţată în anul 2005.

Prin Hotărârea nr. 1/2007 din 19.11.2007 a asociatului unic al S.C. Mediconst.S.R.L. s-a modificat domeniul principal de activitate din „Activități de asistență medicală ambulatorie“ în domenii de activitate conexe, după cum urmează: „societatea mai poate desfășura activități lucrative și în următoarele domenii de activitate conexe: Activități de asistență spitaliceasca și sanatorii, Activități de asistență medicală stomatologică, alte activități referitoare la sănătatea umană, cercetare - dezvoltare în științe fizice și naturale, cercetare - dezvoltare în științe sociale și umaniste“.

Prin hotărârea nr. 1/2010, Aurelian Ivașcu, asociatul unic al SC Mediconst SRL a hotărât, în data de 06.01.2010, revocarea sa din funcția de administrator și numirea ca administrator pe Cristina Maria Ivașcu.

Prin hotărârea nr. 1/2012, Aurelian Ivașcu, asociat unic al SC Mediconst SRL a hotărât în data de 25.10.2012, revocarea din funcția de administrator a Cristinei Maria Ivașcu. Ca urmare, Aurelian Ivașcu a revenit (prin numire) în funcția de administrator.

Tot potrivit datelor puse la dispoziție de RECOM, acesta fiind consultat la data de 4 decembrie 2020, numele lui Aurelian Ivașcu este legat de societățile Academica Medical Center – radiată, General Medical SRL – radiată, Pain Prod SRL – radiată, S.I.M.International SRL – radiată și Mediconst SRL – insolvență.

De precizat că Aurelian Ivașcu a fondat și SC Mediconst Imagistic SRL, cu sediul pe strada strada Preda Buzescu, nr. 4, Constanța, firmă condusă în prezent de Cristina Maria Ivaşcu (asociat unic).

Tehnic Citimed SRL a fost fondată în 2011 de Carmen Aida Ciufu, Nicolae Ciufu și Marian Cezar Cristian.

În prezent, potrivit RECOM, acesta fiind consultat la data de 4 decembrie 2020, Tehnic Citimed SRL are ca obiect de activitate „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“ și este condusă de Ciufu Nicolae, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 33.3333% și de Ciufu Carmen-Aida (administrator), cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 66.6667%.


Citește și

Pentru servicii de radiologie, Mediconst SRL, deţinută de Aurelian Ivaşcu, a primit peste 1,7 milioane de lei




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii